Cei patru finaliști de la Turner Prize 2017, anunțați luni seară la Londra

Numele celor patru artiști care vor încerca să câștige în acest an unul dintre cele mai prestigioase premii artistice atribuite în Marea Britanie, Turner Prize, au fost anunțate luni seară la Londra. Operele celor patru finaliști sunt expuse începând de marți în Kingston upon Hull, desemnat Oraș al Culturii 2017, informează Xinhua.

Cei patru finaliști sunt Hurvin Anderson, Andrea Buttner, Lubaina Himid și Rosalind Nashashibi, au anunțat administratorii rețelei muzeale Tate, care acordă în fiecare an acest premiu.

O expoziție dedicată operelor realizate de cei patru artiști va rămâne deschisă la Ferens Art Gallery din Kingston upon Hull începând de marți și până pe 7 ianuarie 2018.

Câștigătorul premiului Turner va fi anunțat pe 5 decembrie în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în această galerie de artă.

Turner Prize a fost creat în 1984 pentru a celebra arta contemporană din Marea Britanie. De atunci, patru finaliști sunt nominalizați în fiecare an de un juriu independent. Premiul Turner este însoțit și de un cec în valoare de 25.000 de lire sterline (33.700 dolari americani).

Juriul din acest an a apreciat universul artistic realizat de Hurvin Anderson, un remarcabil pictor britanic cu origini caraibiene, ale cărui creații abordează tematica actualului climat politic, marcat de întrebări despre identitate și sentimentul de apartenență, mizând pe o corelare a elementelor de reprezentare figurativă cu cele abstracte. Picturile acestui artist sunt compoziții dense și vibrante, ce combină forme geometrice cu portrete, peisaje și natură moartă.

Andrea Buttner are o abordare unică în privința colaborării și explorează adeseori teme precum religia, moralitatea și etica, intercalate într-o varietate largă de mijloace media, inclusiv grafică, sculptură, video și pictură. Expozițiile sale au fost dedicate unor tematici precum sentimentul de vină, vulnerabilitate și sărăcie.

Lubaina Himid a fost nominalizată pentru maniera ei deosebită de a adresa prin intermediul artei sale întrebări pertinente despre identitatea personală și cea politică. Reprezentantă marcantă a mișcării Black Arts, Lubaina Himid a promovat în mod constant contribuția diasporei africane la dezvoltarea culturii occidentale.

Arta creată de Rosalind Nashashibi a impresionat juriul din acest an grație profunzimii și maturității sale. Artista a folosit o cameră fotografică ca un fel de ochi care observă mișcări și evenimente, opunând apoi realității înconjurătoare diverse momente desprinse din domeniul fanteziei și al mitologiei.