Opera de Stat din Berlin s-a redeschis marți după șapte ani de renovări

Faimoasa Operă de Stat (Staatsoper) din Berlin, cea mai prestigioasă dintre cele trei opere din capitala Germaniei, s-a redeschis marți după șapte ani de renovări laborioase și patru ani de întârziere, informează AFP.

Pentru această redeschidere, programată de Ziua Națională a Germaniei, în noua sală a Staatsoper a răsunat marți lucrarea compozitorului Robert Schumann „Scene din Faust-ul lui Goethe”, sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim, care deține și postul de director muzical al instituției din Berlin.

Printre spectatorii acestui spectacol de gală s-au numărat cancelarul Angela Merkel și președintele german Frank-Walter Steinmeier, potrivit agenției DPA.

Alte concerte sunt planificate în următoarele zile înainte ca Staatsoper să se închidă din nou la sfârșitul săptămânii viitoare timp de două luni, pentru ca noua sală să își adapteze și mai mult tehnologia la cerințele muzicienilor și interpreților.

Staatsoper, aflată din 1743 pe bulevardul Unter den Linden din Berlin, și-a căpătat faima internațională în secolul al XIX-lea grație unor compozitori-dirijori precum Felix von Weingarten, Karl Muck și Richard Strauss.

Sala a fost distrusă de un incendiu în secolul al XIX-lea și de două bombardamente în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 2010, Staatsoper a fost nevoită să își închidă porțile pentru o serie de lucrări de renovare, iar spectacolele sale au fost găzduite de Teatrul Schiller, din vestul Berlinului.

Redeschiderea sa a fost programată să aibă loc trei ani mai târziu, pe 3 octombrie 2013, însă a trebuit să fie amânată de mai multe ori din cauza unor probleme majore apărute în timpul lucrărilor, cum ar fi descoperirea unor vestigii medievale, problemele de infiltrare a apei sau complexitatea arhitecturală a tunelului care leagă scena de centrul de repetiții.

Aceste întârzieri au crescut, de asemenea, costul lucrărilor, astfel că bugetul de 239 de milioane de euro planificat inițial a depășit 400 de milioane de euro.

AGERPRES