AP NATO/Dragnea: Promovarea respectului reciproc între state și dialogul sunt cele mai importante modalități de a preveni conflictele

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că Marea Neagră este o regiune cheie în peisajul de securitate, iar România este interesată de asigurarea stabilității în zonă, fiind „printre cei mai vocali apărători ai dialogului”.

„Cred că suntem cu toții de acord că ne confruntăm acum pe flancul estic o intensificare a provocărilor. Marea Neagră este o regiune cheie în peisajul nostru de securitate. Așa cum știți, aici situația devine din ce în ce mai complicată prin remilitarizarea zonei, prin persistența conflictelor înghețate, prin utilizarea ei ca spațiu de manifestare tacită a ostilității și mai recent prin activarea ei ca rută de migrație către UE. De aceea, eu salut călduros inițiativa discutării problemelor acestei regiuni în cadrul Adunării. La nivel politic este imperativă abordarea la nivelul cel mai serios a acestui subiect în beneficiul tuturor aliaților. Având în vedere localizarea geografică, suntem, în primul rând, interesați de asigurarea stabilității pentru că orice escaladare a unor conflicte ne aduce în situația deloc dorită de a ne confrunta direct cu ele”, a afirmat Dragnea, în discursul susținut la sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a NATO, care se desfășoară la București.

El a menționat că România crede că dialogul și promovarea respectului reciproc între state sunt modalitățile de prevenire a conflictelor.

„Credem cu fermitate că dezvoltarea cooperării economice, promovarea respectului reciproc între state, dialogul sunt cele mai importante modalități de a preveni conflictele. De aceea, suntem printre cei mai vocali apărători ai dialogului. Contribuim activi în diferite formate, atât la nivel bilateral, cât și multilateral la integrarea și stabilitatea regională”, a subliniat președintele Camerei Deputaților.

El a spus că responsabilitatea Alianței este să acționeze în cadrul normelor de drept internațional, subliniind faptul că „prin dialog și cooperare este necesară promovarea menținerii ferme a recunoașterii granițelor naționale ale Republicii Moldova, Ucrainei și Georgia”.

„Oricât ne-am dori dialogul cu Rusia, acesta nu poate avansa în lipsa reciprocității și cu ignorarea încălcării normelor comunității internaționale. Altfel, nu ar fi un dialog, ar fi doar o încălcare a principiilor și o încurajare a unor agresiuni viitoare”, a adăugat Dragnea.

Președintele Camerei Deputaților a subliniat necesitatea implementării „depline și fără ezitare” a angajamentelor asumate, punctând că România are „una dintre cele mai bine pregătite, eficiente și bine dotate din punct de vedere tehnic frontiere”.

„Între timp, situația din regiune a devenit tot mai tensionată, este esențială implementarea deplină și fără ezitare a unor angajamente asumate în mod repetat. În acest context este necesar să nu uităm ceea ce este, în primul rând, Marea Neagră. O mare. Se impune, deci și adecvarea mijloacelor maritime de apărare. Când discutăm de Marea Neagră trebuie să luăm în calcul și că rutele de migrație se modifică, aceasta devenind o poartă de intrare în Europa din ce în ce mai atractivă. În ceea ce privește granița, așa cum arată și rapoartele Uniunii Europene, România are una dintre cele mai bine pregătite, eficiente și bine dotate din punct de vedere tehnic frontiere. Acest lucru este în beneficiul nostru, al UE și al NATO. Avem capacitatea de a apăra țările noastre de eventualele tentative de intrare ilegală”, a menționat Dragnea.

El a făcut apel la parlamentari să susțină în forurile naționale obiectivele asumate de repartizare adecvată de resurse.

„Ne dorim o apărare eficientă. Oricât de bine am planifica resursele, trebuie să recunoaștem că acestea totuși costă și nu costă puțin. Suntem parlamentari, avem puterea de a decide alocările bugetare și finanțarea corespunzătoare a dimensiunii de apărare. Fac un apel la dumneavoastră să susțineți în forurile naționale obiectivele asumate de repartizare adecvată de resurse și în raport cu angajamentele asumate”, a adăugat Liviu Dragnea.

El a reamintit că cele două calități de membri ai UE și ai NATO sunt complementare.

„O apărare europeană competitivă este în interesul nostru comun. Trebuie însă să fim deosebit de atenți ca cele două organizații să nu se suprapună, ci să se completeze reciproc. Deci, bugete adecvate, parteneriat transatlantic, cooperare europeană inteligentă, echipare la cele mai înalte standarde, vecinătate stabilă și puternică, dialog regional, iată ce ne dorim pentru viitorul NATO și pentru viitorul nostru în cadrul acestei alianțe”, a conchis Dragnea.

AGERPRES/