Adrian G. Romila despre Zeppelin, la Iaşi

Joi, 12 octombrie, de la ora 18:00, la Cărtureşti Palas Iaşi (str. Palas 7A), va avea loc lansarea celui mai nou roman semnat de Adrian G. Romila, Zeppelin, apărut la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”, disponibil şi în ediţie digitală.

Alături de autor, vor vorbi: Roxana Patraş şi Florin Lăzărescu.

Andrei Toma, literat, tînăr ziarist local şi artist amator, descoperă întîmplător un schelet de uriaş, pe malul apei, în timpul unei partide de pescuit. Încercarea de a rezolva misterul îl confruntă cu evenimente stranii, care îi schimbă radical cursul vieţii. Prietenia cu un prospector exotic, chemat să aducă la zi înfăţişarea Oraşului, ambiguizează şi mai mult lucrurile, cu reverberaţii foarte extinse în timp. Dincolo de variatele istorii pe care le spune toată lumea, în roman, marea necunoscută rămîne uriaşul ce a redimensionat un loc. Zeppelin. Stampe şi istorii apocrife surprinde evenimentele prin care trece oraşul de munte în intervalul 1910-1912. Circumscris geografic de repere identificabile pe harta României, el este proiectat epic ca un spaţiu reprezentativ pentru promiţătorul început de secol XX, cînd avansul raţiunii nu a înlăturat definitiv fantasmele de tot felul. Acest spaţiu reproduce, în mic, imprevizibilitatea uneori violentă a istoriei umane moderne. Amestec de istorii reale şi fantastice, povestea e, deopotrivă, evenimenţială şi vizuală, aventură mistery şi frescă Belle Époque. Cît e fundal de stampă vintage, cît divan al istoriilor împletite rămîne la decizia cititorilor.

Adrian G. Romila (n. 1974) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi. În 2005 a finalizat un doctorat în folclor şi antropologie culturală. A debutat cu poezie (1996) în Symposion, suplimentul literar al ziarului 24 ore din Iaşi, şi a scris articole în presa studenţească de la sfîrşitul anilor 1990. Volume publicate: Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (2009); De-a dragostea şi drumul. Staţii de lectură (eseuri de critică literară, 2010); În drum spre sud. Roman de aventură (2012; volum premiat, în 2013, ex aequo, de USR Iaşi, nominalizat la Premiul Naţional de proză al Ziarului de Iaşi şi selectat în Anthology of Contemporary Prose from Iasi, editată sub egida FILIT, 2013); Radio în zăpadă (proză scurtă, 2014); Piraţi şi corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (eseu, 2015); Mici schimbări în viaţă (proză scurtă, 2016). A contribuit cu texte la antologii publicate de Editura Polirom: Cartea copilăriilor (2016), Scriitori la poliţie (2016) şi Cum citesc bărbaţii cărţile femeilor (2017). Scrie frecvent eseuri şi cronici literare în presa culturală.