Baschet: Steaua a ratat calificarea în grupele FIBA Europe Cup

CSM Steaua București a ratat calificarea în grupele FIBA Europe Cup la baschet masculin, miercuri seara, după ce a fost învinsă de echipa maghiară Egis Kormend, cu scorul de 73-72 (16-15, 21-10, 16-15, 20-32), în Sala Sporturilor din Târgoviște, în manșa a doua a turului secund preliminar al competiției. Steaua pierduse prima manșă la diferență de 16 puncte, 75-91, și avea șanse destul de mici de a obține calificarea. Vicecampioana României nu a reușit nici măcar o victorie de palmares, după ce au cedat sfertul al doilea la o diferență clară, de 11 puncte (10-21). Steaua a reușit să egaleze, 62-62, cu 3 minute și jumătate rămase de joc, a trecut în avantaj, 70-69, când mai erau 42 de secunde, dar în cele din urmă a cedat la un singur punct, 72-73. Brandon Taylor a fost cel mai bun jucător al echipei antrenate de finlandezul Jukka Toijala, cu 26 puncte, 1 recuperare, 5 pase decisive. La Steaua au mai jucat Vlad Negoițescu, Iuri Fraseniuc 2 p, 2 rec, 1 pd, Pavel Marinov 14 p, 5 rec, 5 pd, Jason Boone 4 p, 10 rec, Marius Runkauskas 8 p, 2 rec, 2 pd, Luka Lapornik 10 p, 8 rec, 2 pd, Cătălin Baciu, Dragan Zekovic 8 p, 2 rec, 1 pd. România va avea o singură reprezentantă în grupe, U-BT Cluj-Napoca, după ce CSU CSM Oradea, BC CSU Sibiu și Steaua au fost eliminate pe rând. (sursa: www.globalsports.ro)