Inflamația „antrenează” pielea pentru o însănătoșire mai rapidă 

Procesele inflamatorii cutanate „antrenează” pielea pentru a se putea însănătoși mai repede în urma unor eventuale leziuni, potrivit unui studiu publicat de revista Nature și citat de EFE.

Studiul desfășurat de cercetători ai Universității Rockefeller, din New York, au descoperit că leziunile cutanate sau alte experiențe inflamatorii, generează „amintiri” pe termen lung în celulele-sușă existente în piele și le învață cum să se vindece în cazul unor leziuni viitoare.

Studiul demonstrează astfel că pielea poate produce amintiri, pornind de la un răspuns inflamator, o descoperire care ar putea avea implicații importante pentru tratarea anumite leziuni, potrivit coordonatoarei studiului, Elaine Fuchs.

„Întărind răspunsul în fața unei inflamații, aceste amintiri ajută pielea să-și mențină integritatea, o caracteristică ce o poate ajuta la recuperarea sa în urma unei leziuni”, a spus ea. Totuși experta a subliniat că această „amintire” poate avea efecte adverse și să contribuie de exemplu la o recădere în fața anumitor tulburări inflamatorii, precum Psoriazisul.

Pielea se poate inflama cu repeziciune după arsuri solare, atacuri microbiene sau leziuni și să se înroșească, sau să se umfle provocând durere, astfel încât corpul să-și înceapă procesul de recuperare.

De mult timp oamenii de știință aveau în vedere că sistemul de imunitate își „amintește” de o inflamație pentru a răspunde cât mai repede la infecțiile recurente. De aceea s-au concentrat asupra pielii, considerând că este locul cel mai nimerit pentru un studiu, deoarece pielea reprezintă bariera de protecție a corpului uman și se confruntă cu numeroase agresiuni.

Ei au observat că marea parte a celulelor care se găsesc în partea exterioară a pielii, în epiteliu, nu sunt suficient de puternice pentru a produce o amintire. În schimb celulele-sușă aflate în straturile interne sunt capabile să umple spațiile în mod continuu și să ajute pielea la o recuperare mai rapidă după o inflamație.

Realizând teste pe șoareci de laborator, cercetătorii Shruti Naik și Samantha B.Larsen au observat că rănile se cicatrizează de două ori mai repede la o piele care a suferit în trecut un episod de inflamare, decât la o piele care nu a trecut printr-o astfel de experiență.

AGERPRES