Toader, despre recursul compensatoriu: Studiul de impact se face în procedura de legiferare, nu în faza de aplicare a legii

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a făcut sâmbătă seară, conform acestuia, ”simple precizări privind recursul compensatoriu”, printr-o postare pe pagina sa de socializare, printre care aceea că ”studiul de impact se face în procedura de legiferare și nu în faza de aplicare a legii”.

Potrivit lui Tudorel Toader, la data de 17 noiembrie 2016, prin adresa nr.68/86950, Ministerul Justiției a înaintat CSM, spre avizare, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare.

Ministrul Justiției a menționat că, pe 29 noiembrie 2016, prin Hotărârea nr. 1533, plenul CSM a avizat favorabil proiectul de lege, cu observațiile menționate în Anexă. ”La punctul 2 din aviz se prevede faptul că, ‘în principiu, măsura compensatorie propusă nu ar trebui să devină incidentă doar pentru calculul pedepsei ce poate fi considerată executată în vederea acordării liberării condiționate. În opinia Plenului, compensația pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă devine efectivă doar dacă măsura propusă de proiectul de act normativ vizează considerarea ca executate efectiv a celor 3 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în spațiul necorespunzător”, a postat Tudorel Toader pe pagina sa de Facebook.

El a mai menționat că proiectul de lege a fost transmis de la Guvern către Senat, prima cameră sesizată, pe 31 ianuarie 2017, dată anterioară învestirii sale în demnitatea de ministru al Justiției.

”Forma inițială prevedea faptul că, în vederea acordării liberării condiționate, la 30 de zile de pedeapsă, executată în condiții necorespunzătoare, se consideră executate 3 zile de pedeapsă, iar raportarea se făcea la 3 mp pentru fiecare deținut”, a precizat Tudorel Toader, adăugând că criticile de neconstituționalitate au fost respinse de Curtea Constituțională.

Pe 19 octombrie, a intrat în vigoare legea 169/2017 privind recursul compensatoriu referitor la eliberările din penitenciare pentru condiții necorespunzătoare, care prevede că la 30 de zile executate în penitenciar în condiții necorespunzătoare deținuții vor beneficia de șase zile considerate executate.

AGERPRES