ANTRENAMENTUL PROMISIUNILOR ELECTORALE

Ultima lună din toamnă, noiembrie, începe astăzi cu accente puternice de iarnă. Vrem nu vrem trebuie să ținem cont de obsedantul anotimp alb, care ne-a dus până la revoluția de eliberare de sub un regim politic dovedit a fi mult mai sever decât cea mai severă iarnă.

Deja specialiștii în meteorologie ne amenință cu o iarnă la fel de grea cum a fost aceea din 2012. Căderi masive de zăpadă, izolarea localităților, viscole de două, trei zile continue, case scoase din nămeți după trei, patru zile. Sinistrați, victime, localități rămase în întuneric. Aceste secvențe și altele adiacente lor, ce țin de salvarea de vieți omenești din traficul înzăpezit în puterea viscolului și a gerului nemilos, sunt imagini de arhivă, așteptate în această iarnă să fie reactivate și redate luptei pe viață și pe moarte, din următoarele trei luni.

Începutul de noiembrie din ultimii ani a încercat să ne aducă aminte că ”iarna nu-i ca vara”, că fiecare dintre cei care au reușit să treacă în primăvară au ajuns la aceeași concluzie temerară, ”Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici”.  Ținând cont de acest gând al lui Friedrich Nietzsche ar trebui să fim încrezători în puterea de care dispunem, atâta timp cât poporul nostru a fost obligat să treacă prin momente dintre cele mai nemiloase care a lăsat în viață pe cei mai puternici. Marele nostru atu, umorul și ironia, ne-au pus la adăpostul puternicilor vremurilor, astfel încât am ajuns să fim conștienți că ”la primăvară vor ajunge doar cei (cu)minți”. Ironia acestei constatări nu invocă neapărat cumințenia pământului cât mai ales capacitatea celor aflați în examinare de a avea nu doar o minte, ci mai multe, funcție de provocările cărora va trebui să le facă față.

Intrăm în iarnă, de această dată, mult mai nepregătiți, mult mai vulnerabili, cu o societate aflată în prag de disoluție, cu autoritățile statului intimidate și puse pe făraș, cu instituțiile de forță ridiculizate de tot felul de dezvăluiri, care mai de care mai spectaculoase, menite nu doar a le ridiculiza, cât mai ales de a le compromite decisiv, chiar dacă subiectele principale sunt conducătorii acestora.

Într-o astfel de conjunctură, în care nimic nu merge, nimic nu se leagă, în care dihonia rămâne singura care face legea, mai apare și coana iarnă, mult mai apăsătoare și mai rea, mult mai ciufută și mai greu de înțeles, chiar dacă așa este iarna aducătoare de geruri, zăpadă, viscole. De data aceasta suntem obligați să realizăm un mixt între forțele naturii și forțele conducătoare ale destinelor noastre, dovedite a fi mai câinoase chiar decât primele. Lipsa de coeziune, lipsa unui plan credibil de urmat, care să privească întreaga țară, interesul național și nu doar interesele de grup, fracturi din programele electorale, care să le slujească planurile personale, în general fac parte din explicația a ceea ce se întâmplă astăzi în țară, în această țară din ce în ce mai pierdută, printre orgolii și vanități rănite.

Lupta se dă la baionetă în spațiul în care operează legile justiției, focusând întreaga atenție pe tot felul de dezvăluiri în comisii parlamentare, care mai de care mai severe cu termeni de genul fărădelegi făcute în numele hoției la nivel înalt. Vorbim de 13 ani de corupție instituționalizată la nivel de stat. Vorbim de stat mafiot, de binom, de sistem, de realități paralele, de oamenii din umbră de la Bruxelles și Washington care ne conduc, care ne impun ”meniul zilei” prin tot felul de ambasadori, care mai de care mai obraznici și impertinenți.

Suntem puși în situația de a ne descoperi adevărata noastră față, dar mai ales adevărata noastră potență în a ne impune chiar și în spațiul egal al țărilor Uniunii Europene. Avem nevoie de o clarificare de urgență chiar și numai în ceea ce privește atitudinea conducătorilor față de filosofia împărțirii resurselor, cu atât mai mult cu cât acestea devin astăzi mărul discordiei, cel care este în măsură să ne arunce din Rai direct în iad. Suntem puși în situația de a ne descoperi capacitățile unei concesii naționale, al unui timp de pace fără de care ne-am dat seama că nu există punți de înțelegere, de concesii, de dialoguri în urma cărora să poată fi formulată o linie conducătoare, care să ne cuprindă înțelegerea și detașarea astfel încât să se poată construi fundația stabilă a următorilor pași. O astfel de realitate este propusă a se dezvolta cu strictețe în această iarnă, atâta timp cât anul 2018 va fi an preelectoral, an în care, cu siguranță că, va începe antrenamentul promisiunilor electorale, o realitate care nu mai are nevoie de nici un comentariu.

ADI CRISTI