În perioada următoare, la Iaşi vor „răsări” mai multe cămine studenţeşti

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat joi, 9 noiembrie, Planurile Urbanistice pentru Zona Construită Protejată care vizează construirea mai multor cămine destinate cazării studenţilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ion Ionescu de la Brad”, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”. Potrivit proiectului de hotărâre supus spre dezbatere şi aprobare de către consilieri, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” urmează să construiască un cămin studenţesc pe un teren aflat în administrarea sa, care este situat pe str. Titu Maiorescu nr. 15. Un alt proiect de hotărâre are în vedere emiterea unui PUZ pentru investiţia „Reabilitarea, modernizarea, mansardarea căminelor studenţeşti C6, C7, C8 din Complexul Studenţesc «Titu Maiorescu»”, aparţinând Universității „Alexandru Ioan Cuza”. De asemenea, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” a solicitat eliberarea unui PUZ pentru construirea unui cămin studenţesc situat pe Aleea Mihail Sadoveanu nr. 4 – 6 – 8. De asemenea, Universitatea de Arte „George Enescu” a solicitat aprobarea proiectului care vizează construirea unui cămin pentru studenţi, pe strada Codrescu nr. 6. Nu în ultimul rând, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” a primit votul consilierilor pentru construirea unui cămin studenţesc pe strada Profesor Dr. Doc. Dimitrie Mangeron nr. 1 – 73. Proiectele de hotărâre au fost aprobate cu voturile consilierilor PSD, ALDE şi PMP, în timp ce reprezentanţii PNL s-au abţinut de la vot, motivul invocat de aceştia fiind că, până în acest moment, Iaşiul nu are aprobat nici noul Plan Urbanistic General (PUG) şi nici Registrul Spaţiilor Verzi, documente care stau la baza noii arhitecturi urbanistice a oraşului. „Partidul Naţional Liberal rămâne consecvent deciziei de a nu mai vota niciun PUZ până când Iaşiul nu va avea un Plan Urbanistic General actualizat şi o politică în urbanism coerentă. Registrul Spaţiilor Verzi nu este realizat, deşi acest lucru trebuia să se întâmple din 2007. Poluarea care ne otrăveşte zi de zi, traficul supraaglomerat care obligă ieşenii să piardă zeci de ore în maşini, atmosfera sufocantă din oraş sunt consecinţe ale haosului urbanistic din oraş. Nu contestăm necesitatea multora dintre proiectele de construcţii din oraş, însă acestea trebuie să facă parte dintr-un plan coerent de dezvoltare a Iaşului”, se precizează într-un comunicat semnat de grupul consilierilor liberali din Consiliul Local Municipal Iaşi. (E.M.)