Carmen Dan: Suntem mobilizați să facem tot ce se poate pentru salvarea polițistului

Polițistul rănit în timpul perchezițiilor de la Rădăuți ar putea fi transferat într-o clinică universitară dacă se va impune o intervenție neurochirurgicală, pentru ca viața acestuia să fie salvată, a declarat marți ministrul de Interne, Carmen Dan.

”Este o altă întâmplare nefericită în care un polițist al Poliției Române este rănit în misiune, în timp ce-și face datoria. În acest moment suntem mobilizați să facem tot ce se poate pentru salvarea polițistului. După ce a fost evaluat la Rădăuți, este transportat la un spital din Iași, iar acolo va fi evaluat mult mai profund și analizăm cu cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență care monitorizează situația lui să vedem dacă se impune o intervenție neurochirurgicală să-l transportăm la un centru medical universitar”, a spus Carmen Dan la Digi 24.

Potrivit ministrului de Interne, astfel de situații ar putea fi prevenite și, de aceea, e importantă adoptarea legislației pentru protecția polițiștilor în misiune.

”Pot fi prevenite astfel de situații și noi am făcut tot ce a ținut de minister în sensul acesta. Știți foarte bine câte discuții au fost în ultima vreme pe pachetul legislativ pentru întărirea autorității polițistului. Poate că acum, în ultimul ceas, vom înțelege cât de important este să și adoptăm un set de măsuri care să-i protejeze pe polițiști atunci când sunt în misiune. Poate că de acum vor înceta speculațiile care sunt în spațiul public și care spun mai degrabă că vrem să dăm puteri sporite polițiștilor. (…) Vrem să-i ferim să fie puși în situația în care muri la datorie”, a mai spus Carmen Dan.

Un polițist de la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS) Suceava a fost grav rănit, marți dimineață, după ce a fost atacat cu o sabie în timpul unei percheziții ce se desfășura la Rădăuți, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Biroul de presă al IGPR.

Agentul-șef adjunct Dan Ciprian Sfichi a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Suceava în urma incidentului.

Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, a declarat pentru AGERPRES că polițistul este în stare gravă și că, în acest moment, nu ar fi transportabil spre altă unitate medicală.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceva au desfășurat, marți dimineața, o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale, fiind efectuate opt percheziții domiciliare.

La una dintre locuințele percheziționate, în Rădăuți, una dintre persoanele vizate l-a atacat și rănit, cu o sabie, pe agentul șef adjunct de poliție Dan Ciprian Sfichi, din cadrul Serviciului pentru acțiuni Speciale Suceava, „rănindu-l foarte grav la cap și braț”, conform IPJ Suceava.

Bărbatul în cauză a fost imobilizat. Acesta a fost arestat, tot într-o cauză instrumentată de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceva, la data de 13 iulie 2016, pentru trafic de droguri, fiind ulterior pus în libertate sub control judiciar, până în octombrie 2017.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz.

AGERPRES