Breaking News

Administrarea contraceptivelor hormonale timp de peste un deceniu, asociată creșterii cu 38% a riscului de cancer mamar

O nouă cercetare se adaugă dovezilor potrivit cărora administrarea contraceptivelor hormonale crește riscul relativ de apariție a cancerului de sân, informează vineri Science Alert.

Deși aceste descoperiri se aliniază informațiilor deja cunoscute, studiul se concentrează preponderent pe formule și metode de administrare dezvoltate în a doua jumătate a anilor ’90, ceea ce înseamnă că sunt vizate chiar și cele mai noi contraceptive introduse pe piață.

Studiul a fost realizat de oameni de știință de la Universitatea din Copenhaga pe date colectate de la aproape 1,8 milioane de femei din Danemarca având vârste cuprinse între 15 și 50 de ani.

Datele au fost prelevate din Registrul Național al Statisticilor Produselor Medicamentoase, care a monitorizat viețile femeilor timp de aproape 11 ani în medie începând din 1995 și care a inclus detalii privind peste 11.500 de cazuri de cancer mamar.

În cazul persoanelor care și-au administrat contraceptive hormonale — fie oral, fie printr-un implant, plasture, dispozitiv intrauterin sau inel vaginal — riscul de cancer de sân a fost comparativ mai mare.

Riscul depinde de perioada de timp în care a fost administrat contraceptivul. Astfel, potrivit cercetării, dacă acesta a fost luat timp de mai puțin de un an, riscul a fost mai mare cu circa 9%. În cazul în care perioada de administrare a depășit un deceniu posibilitatea de apariție a cancerului era cu 38% mai mare, notează sursa citată.

În mod interesant, în cazul femeilor care au luat contraceptive hormonale timp de peste cinci ani, s-a observat o menținere a riscului chiar și după întreruperea administrării.

Studiile anterioare nu au identificat o astfel de persistență a riscurilor și au subliniat necesitatea investigării amănunțite a efectelor.

Deși există unele diferențe subtile, studiul sugerează că și generațiile mai noi de metode contraceptive hormonale, precum implanturile pe bază de progestin (derivat sintetic al progesteronului), pot crește riscul de cancer de sân.

Cercetarea realizată în Danemarca se evidențiază nu numai datorită numărului mare de subiecți, ci și pentru faptul că participarea masivă le-a permis oamenilor de știință să compare diverse forme de administrare ale produselor pentru prevenirea sarcinii.

Studiul a fost publicat în The New England Journal of Medicine.

AGERPRES