Dr. Petre Boțianu: Există posibilitatea antrenării câinilor pentru a mirosi compuși volatili care apar în diverse boli

Datorită funcției olfactive extrem de dezvoltate, câinii pot sesiza începutul unei crize de hipoglicemie sau hiperglicemie, însă există și posibilitatea de a antrena câinii pentru a mirosi compuși volatili care apar în diverse boli, inclusiv în cancere, a declarat marți, în cadrul conferinței ”Aportul medicinei experimentale în cercetarea clinică”, desfășurată la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, șef de lucrări dr. Petre Boțianu.

”Un subiect foarte interesant se referă la câinii care au funcția olfactivă mult mai dezvoltată decât a oamenilor. Câinii au capacitatea de a mirosi tridimensional, această capacitate fiind, de altfel, utilizată de către polițiști de-a lungul timpului pentru a găsi droguri, muniții etc. Există posibilitatea de a antrena câinii pentru a mirosi compuși volatili care apar în diverse boli, iar acest lucru este relevat în studii publicate în reviste extrem de serioase. La ora actuală, există câini special antrenați să detecteze prin miros cancerele. Se pune foarte serios întrebarea dacă putem utiliza acești câini pentru screening? În privința pacienților diabetici, studii mai vechi au remarcat că după câțiva ani de conviețuire, aproximativ o treime și jumătate din câinii pacienților sesizează episoadele de hipoglicemie și hiperglicemie și încearcă să-și atenționeze stăpânii că ceva nu este în regulă. În SUA, există organizații care se ocupă cu antrenarea câinilor în acest sens”, a spus dr. Petre Boțianu.

Potrivit acestuia, un studiu realizat pe 17 pacienți diabetici cu câini a arătat efectele pozitive, la șapte dintre aceștia identificându-se ameliorări ale valorilor glicemiei. În plus, a spus doctorul, de-a lungul istoriei s-au făcut numeroase studii pe câini, întrucât există o serie de afecțiuni care se întâlnesc atât la oameni, cât și la câini.

”De-a lungul timpului, câinii au avut un rol important în cercetare. Spre exemplu, tratamentul modern al diabetului se bazează pe studii făcute pe câini. Primele insuline au fost extrase din pancreas de câine și abia apoi s-a trecut la pancreasul de vită, motivul fiind strict economic — din pancreas de vită se poate obține mai multă insulină decât din pancreas de câine. (…) Istoria arată că toate tipurile de transplant au făcute pe câini. Există o serie de afecțiuni care se întâlnesc atât la oameni, cât și la câini, acestea având evoluție asemănătoare: boli ale creierului, cancere, boli degenerative etc.’, a mai arătat dr. Petre Boțianu.

La conferința ”Aportul medicinei experimentale în cercetarea clinică”, derulată cu prilejul evenimentului Zilele UMF Târgu Mureș și găzduită de Centrul de Cercetări Avansate Medicale și Farmaceutice din cadrul respectivei universități, au fost prezentate, pe lângă aspectele privind terapia asistată de animale, și principiile de etică în cercetarea științifică desfășurată pe animale, în sensul protejării acestora în cadrul experimentelor științifice.

AGERPRES