POEMELE DE SÂMBĂTĂ

Metamorfoze

 

Glasul e săpat

în muțenie

În tăcere coasa

îmi culcă iarba

direct pe vecernie

 

Somnul e veșnic

strigătul Lunii

încolțit de lupi

șuierând a doină

deșteaptă străbunii

 

Vremea

se schimbă în noi

vremea

se schimbă la chip

Lumea

e rana din coapsă

urmă de pasăre arsă

Cip, cip, cip, cirip

Cip, cirip

Chipul ni se schimbă la chip

Sunt alții în noi

și noi suntem alții

când lup, când pasăre

când înalt, când  abis

tristă nepăsare

tristă.
Dragoste deschisă

 

Am nevoie de ochii tăi

să privesc în afară

ca prin vizorul

care să-mi spună

dacă în părul tău

a căzut prinsă

de un picior acea seară

 

Am nevoie de fesele tale

să-mi fac munți

peste care să-mi trec

mângâierile scoase afară

când pe coapsele

mii de priviri se întrec

 

Am nevoie de sânii tăi

în clopote să-i preschimb

să mă latre legați

câinii răi

când pe buzele tale

buzele mele îmi plimb,

 

Pentru toate acestea

am nevoie de mine

nu înainte

de a avea nevoie de tine

nu înaintea înaintelui

de a avea nevoie

de acest poem deșănțat

cu gândul doar la

dragostea din pat.

 

Tablou cu ceas de masă stricat

 

Am venit

înainte de a pleca…

Cu genunchiul semănând

rugăciunea închinării…

Am adus pedeapsa

iubirii de a fi unul

în toate cele ce sunt…

 

Împreunarea

luminii și a întunericului

povestea în care mă pierd

în regăsirea celui care naște…

 

Toate acestea se întâmplă

cu moartea pe masă

în văzul ultimului sfârșit:

”…pe mine, / Mie redă-mă!”

Respirație cu ochii închiși

 

Am nevoie de vis

ca de perfuzii

Sunt dependent

de lumea imaginară

exemplul viu

dureros de viu

de mărturie măturisitoare

 

Dacă vreau să visez

am nevoie

de viața de apoi

trăită

în lumea aceasta.

 

ADI CRISTI