BINELE ÎNTREGULUI POPOR

Dacă ar trebui să înțelegem câte ceva din spațiul nostru politic am fi condamnați la învălmășeală. De la învălmășeala de pe stradă la învălmășeala de idei, mesaje, declarații. Rămânem prizonierii gestului politic, după 28 de ani de când acesta căpătat una dinte cele mai mari izbânzi, aceea de a fi liber, de a corespunde întru totul cu gândurile și idealurile fiecăruia dintre noi. Suntem liberi, suntem stăpâni pe vrerea noastră, suntem cei care își asumă responsabilitatea vieții noastre de toate zilele, chiar și atunci când cineva ne dictează o temă pentru acasă. Nu mai suntem pedepsiți dacă nu ținem cont de ea, nu mai suntem pedepsiți dacă încercăm altceva pentru a doua zi, doar ca intervenția noastră să nu fie una nocivă pentru comunitatea în care trăim. Avem libertatea totală să ne construim viața după cum ne dictează emoția, rațiunea, gândul și intenția de a ne plăti toate datoriile decontate vieții sau de a rămâne restanțieri, evident asumându-ne, în același timp, și consecințele unor astfel de căi alese.

Poate de aceea suntem cât se poate de conștienți că acolo unde nu există responsabilitate, fie pentru că am aprins lumina în plină zi, fie pentru că am refuzat să strigăm atunci când flăcările au cuprins împrejurimile noastre, acolo există pedeapsa din fața căreia nu reușim să fugim sau să ne ascundem.

În aceste condiții suntem pur și simplu obligați (pentru eventualul pas înainte) să ne facem mea culpa, să ne asumăm erorile, printr-o detașare firească de incandescența disputelor aprinse sub maldărul de orgolii rănite și de vendete greu de apreciat, într-o așa de mare descărcare de patimi aduse mult peste înălțimile unor dușmănii, de regulă conjuncturale, în locul cărora, după ajungerea la stadiul de cenuşă spulberată de vânt, să nu rămână nimic, nici o urmă, nici o umbră care să ne amintească de încrâncenarea trăită.

Dacă ne lipsește ceva astăzi, celor care suntem conștienți că viața a avut doar un moment lipsit de voința noastră, după care au urmat restul momentelor dependente de noi, de ceea ce am vrut să însemnăm pentru viață, de felul în care am reușit să răspundem acestei lecții (pe care doar moartea mai poate să o termine), dar nu pentru toți ci, doar pentru cei care merg, din când în când, să ”mai moară puțin” (cum ne învățat Marin Sorescu), ei bine, acel ceva care ne înstrăinează de solidaritatea și unitatea atât de necesare conștientizări faptului că trăim împreună, chiar dacă fiecare o face pe cont propriu, este de fapt răspunsul fiecăruia dintre noi dat vieții, prin gestul firesc de a accepta sau de a nega o decizie luată de alții, dar care ne privește și ne influenţează viața de mâine dimineață sau chiar viața din această seară, când scriu aceste rânduri.

Nimeni nu are dreptul să se joace cu viața noastră, a tuturor celor care formează prin însumare (și nu prin excludere) acest popor. Indiferent de funcția pe care și-o arogă, indiferent de deciziile ce-i sunt în putere să le ia pentru binele întregului popor, numitul sau numiții nu pot găsi nici o motivație a deciziilor luate, dacă cumva unui dintre noi, cei mulți, din suma celor care formează poporul, nu se simte bine, este dezavantajat, nu are aceleași șanse de viață, inclusiv cu cel care ”împarte astfel pâinea”. Nu putem să uităm sau să ignorăm faptul că au trecut doar 28 de ani de când am sosit în democrație din mentalitatea implacabilă a lui ”cine împarte, parte-și face!”. A uita nu înseamnă  a perpetua această racilă a nedreptății, a ciocoirii tuturor celor care ajung la putere, astfel încât bătălia pentru putere să se dea nu pentru a reuși să acoperim cu fapte și întâmplări realitatea lui ”să trăim bine”, ci pur și simplu doar pentru ”a ciugulii” cât mai mult în  nume propriu, în numele partidului sau a alianței politice ajunsă să gestioneze resursele țării. Rămâne astfel activată formula ”Cine nu este cu noi, este împotriva noastră”, ajungându-se chiar la aplicarea acesteia și în interiorul grupului devenit fără prea multă greutate un potenţial grup infracțional, atâta timp cât încălcarea legilor ajunge să fie drumul cel mai scurt dintre a dori ceva și a realiza acel ceva.

PSD devine astăzi lecția deschisă despre cum poate fi gestionată conducerea celui mai mare partid politic din țară, funcție de umorile liderului său național, pe care conjunctura îl pune deja să acționeze împotriva intereselor partidului și mai ales ale simpatizanților care i-au acordat încredea și speranța că o promisiune electorală poate fi înțeleasă ca fiind o obligație asumată, evident în numele binelui întregului popor.

ADI CRISTI