Pasarele pietonale supraterane şi parcări subterane în cartiere, propunerile PNL pentru fluidizarea traficului din oraş

„Deşi s-a aflat în dezbatere publică timp de 30 de zile, proiectul de buget al municipiului Iaşi pe anul 2018 nu prezintă nicio listă cu investiţiile noi pe care Primăria şi le-a propus să le demareze în acest an. Bugetul este unul foarte auster în ceea ce priveşte proiectele majore, cele mai mari sume fiind prevăzute, din nou, la capitolul asigurărilor sociale, unde suma de 75 de milioane de lei este dublă faţă de cea de la educaţie şi aproape de patru ori mai mică decât la sănătate”, afirmă aleşii locali liberali. Într-o conferinţă de presă, care a avut loc joi la sediul partidului, aceştia au prezentat rezultatele unui chestionar online, organizat în perioada 10 ianuarie – 10 februarie 2018, în cadrul căruia ieşenii au avut posibilitatea de a se exprima în legătură cu cele mai importante proiecte care, în viziunea acestora, ar trebui să fie incluse în proiectul de buget al municipiului, în acest an. Pe primul loc în opţiunile cetăţenilor, ca importanţă, s-a situat problema infrastructurii oraşului (51,7%), urmată de reabilitarea sistemului de sănătate (50%), educaţia (30%), transportul public (25%) şi industria locală (23%). În ceea ce priveşte problemele din cartiere, ieşenii s-au plâns, în ordine, de lipsa locurilor de parcare, străzile desfundate, animalele fără stăpân, lipsa spaţiilor verzi, trotuarele nereparate, lipsa locurilor de joacă pentru copii, poluare şi salubritate. Astfel, cetăţenii din Alexandru cel Bun, Canta, Bularga, Cantemir, Centru şi Copou solicită, în primul rând, amenajarea de noi locuri de parcare, în timp ce locuitorii din Bucium şi CUG doresc, cu prioritate, asfaltarea străzilor. Având în vedere rezultatele chestionarului, consilierii locali liberali au întocmit un document care include 20 de proiecte prioritate pentru oraş, în acest an, care va fi supus spre aprobare la următoarea şedinţă a Legislativului local. Astfel, în ceea ce priveşte infrastructura, reprezentanţii PNL propun includerea în proiectul de buget a unei sume necesare pentru întocmirea unui studiu de trafic, care să conducă, în final, la găsirea unei soluţii viabile pentru fluidizarea traficului, respectiv prin amenajarea unor pasarele pietonale supraterane în zonele cele mai aglomerate din oraş. De asemenea, consilierii liberali propun realizarea unui studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui număr de zece parcări subterane în zonele Canta, Alexandru cel Bun şi Nicolina. Liberalii propun, de asemenea, realizarea unei noi căi de acces către Aeroport, la care se adaugă realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui nou „incubator de afaceri” în zona FORTUS, pe o suprafaţă de circas 1.500 de ha. Pentru reducerea poluării în oraş, PNL propune amenajarea unui „plămân verde”, respectiv a unui parc natural, cu o suprafaţă de 50 de ha, în zona C.A. Rosetti, precum şi a altor două „spaţii verzi” în zonele Bucium şi la poalele dealului Cetăţuia. Nu în ultimul rând, consilierii liberali propun includerea în proiectul de buget pe acest an al municipiului a unei sume necesare pentru întocmirea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic în vederea construirii unei noi săli polivalente. (E.M.)