PDM a solicitat organizaţiilor regionale din Chişinău şi Bălţi să vină cu o analiză a situaţiei din municipii

Demisia primarilor de Bălţi şi Chişinău, chiar dacă este întârziată, este una binevenită. Partidul Democrat din Moldova /PDM/ a solicitat organizaţiilor regionale din municipiul Chişinău şi Bălţi să vină, în timp de o săptămână, cu o analiză care să expună aşteptările locuitorilor celor două municipii. Ulterior, formaţiunea va veni cu o poziţie vizavi de participarea la alegerile locale. Declaraţiile au fost făcute astăzi de către purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, la finele şedinţei săptămânale a democraţilor, comunică MOLDPRES.

Potrivit lui Gămurari, după cele două demisii, cetăţenii vor avea posibilitatea să îşi aleagă primari integri, care să-şi exercite corect funcţia.

„PDM a apreciat, chiar dacă cu întârziere, acest gest din partea celor doi primari, din simplul motiv că ambele municipii, pe parcursul ultimilor ani, au fost implicate în mai multe lucruri care nu sunt benefice pentru cetăţeni: haos, interese politice, corupţie”, a opinat Gămurari.

El a adăugat că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a cerut organizaţiilor teritoriale să vină cu o analiză a aşteptărilor şi problemelor cu care se confruntă locuitorii celor două municipii.

La finele săptămânii trecute, primarul municipiului Chișinău, suspendat temporar, Dorin Chirtoacă, a demisionat din funcție. Tot săptămâna trecută, Consiliul municipal Bălţi a luat act de demisia primarului municipiului Bălţi, Renato Usatîi, care se află în căutare internațională.