România ar putea găzdui agenţia care se va ocupa cu reglementarea protecţiei sociale a lucrătorilor din UE

Comisia Europeană propune înfiinţarea unei autorităţi europene a muncii, care ar putea avea sediul în România, a declarat, miercuri, Angela Cristea, şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti. „Comisia Europeană face trei propuneri. Prima este crearea unei agenţii europene a muncii. A doua este o recomandare ca toate persoanele cu activităţi independente să poată beneficia de un pachet minim de şase servicii de protecţie socială. A treia este de creare a unui sistem de monitorizare a modului în care statele membre au reuşit să asigure această protecţie socială pentru toate persoanele care lucrează pe teritoriul Uniunii Europene”, a precizat Cristea, citată de Agerpres. Ea a susţinut că este nevoie de această agenţie întrucât în momentul de faţă există niveluri foarte diferite de protecţie socială de la un stat membru la altul, dar şi între diverse categorii de angajaţi din aceeaşi ţară. „Observăm că în unele state membre sunt persoane care nu beneficiază de protecţie socială în situaţii precum maternitatea sau accidentele de muncă şi nu este corect faţă de aceşti oameni, pentru că ei lucrează la toţi ceilalţi, dar nu beneficiază de aceleaşi drepturi. Cei mai dezavantajaţi acum sunt lucrătorii independenţi, dar şi cei part-time, sezonieri sau cei cu contracte atipice, unde nu există doar două părţi. Sistemele de protecţie socială au rămas cele de acum o jumătate de secol, când contractul tipic era pe perioadă nedeterminată, full-time şi unde stăteai aproape toată viaţa”, a mai spus reprezentanta CE. Conform datelor Comisiei Europene, România se află undeva la mijlocul clasamentului UE în privinţa echităţii protecţiei sociale. „Odată cu creşterea economică a României, au crescut şi inegalităţile sociale, ceea ce înseamnă că acest model de creştere economică nu este în beneficiul tuturor cetăţenilor”, a adăugat Cristea.