Mai puţin de 50% dintre elevii care au participat la simularea Evaluării Naţionale au obţinut note de promovare

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat vineri rezultatele la simularea probelor scrise de la Evaluarea Naţională. Astfel, potrivit rezultatelor oficiale, 46,97%  dintre elevii care au participat la examen au obținut note de promovare.  Procentele notelor de  peste 5 la clasa a 8-a sunt: la limba română 63,2%, iar la matematică 33,1%. Simularea examenului de Evaluare Națională a avut loc în perioada 5 – 7 martie, la nivel naţional. Pe 5 martie a avut loc proba de Limba şi literatura română, pe 6 martie – proba la Matematică, iar pe 7 martie – cea de Limba şi literatura maternă. Rezultatele la simularea Evaluării Naționale vor fi afișate în școli. Subiectele au fost elaborate de specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro şi au fost proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată. Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. În situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depusă de cei interesaţi, a precizat MEN. Potrivit ministerului, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi în consiliul profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare. (sursa: AGERPRES)