24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Cu lupii urlând
Ocolește
prin dreapta stânga mea
și vezi câtă rătăcire
lași în urmă
ca și cum ai avea
ochii pierduți pe calea ferată
peste care trec trenurile
în revărsare
cu speranța ruptă și sfâșiată
până când singur descoperi
că inima cu mărgele se-mbată
chiar dacă noaptea
îți ține loc de pleoapă
peste privirea în palmă lăsată
delicată, distinsă
dornică de un a fost odată
Ocolește
prin stânga dreapta mea
și vezi cum din mine
cad frunzele urlătoare
și lupii umbra o sfâșie
alergare fără picioare
crezând că-mi vor lăsa
din mine vei face o cale ferată
din tine voi extrage așteptarea din gară
și astfel vom fi pregătiți
să privim ochii lupilor
acoperiți de un fum de țigară
sau poate de urletul lor sinistrat
plecat să întâmpine ziua în seară.
Pasărea trecută în moarte
din visul rămas fără zbor
Mi-ai smuls pana din mâna
și m-am prăbușit
în poemul încă nescris
de parcă mi-ai fi desprins
aripa de zbor
sau zborul de pasăre…
A căzut pasărea peste lume
ca o veste rea
și poemul din mine
a atins abisul neiertător
al cântecului de jale
rămas în urma
zborului de lebădă…
Priveam orizontul
fragmentul de linie punctată
al așteptării
peste care cuvintele
își silabiseau strigătul
din chemarea închisă în moarte
vino peste mine
asemenea palmei
cu care îmi acoperi gura
să nu rostească
să nu respire!
Păcatul primordial
Vinovăția mă ridică-n picioare
cum altădată eram
ridicat de perciuni
amestecâdu-mi Înălțarea
cu durerea unsă de lacrimi
să fie mai lină…
(când separarea era
între cei răi și cei buni)
niciodată
nu m-am pierdut sau nu m-aș pierde
în taina înțeleasă a lui a fi
din care pădurile își iau
senzația de verde
sau strigătul reușește să fie
urma lăsată pe cer
ca și cum s-ar vărsa călimara
pe această imensă albastră
hârtie
vinovat pentru mine
a fost păcatul primordial
așa cum și eu sunt deja
vinovat pentru cei
ce vor să mă transforme în următorul val.
val după val
o mare, apoi un ocean
și în cele din urmă
pământul privit din aeroplan
Poveste fără început
și fără sfârșit
Mai merg câțiva ani
cu inima oprită la semafor
trupul nu mă incomodează
când simt infinitul
prin mine cum trece
asemenea uni fior
unui spasm,
o emoție fără de care
nu aș mai crește drumul
ridicat în picioare
să-mi ajungă până la creștet
și poate mai sus…
acolo unde inima mea
a ajuns
o clipă de taină
un cuib de pasăre
ne zburată
o poveste închisă
între a fost odată și niciodată.
Mai merg câțiva ani
cu inima oprită la semafor…
când verdele s-a copt
și a devenit roșul continuu
sub formă de linie
și de țiuit
ce-ți scoate nervii prin urechi
și prin ochii dați peste cap
trece viața descrisă în rezumat:
ce mult te-am iubit
ce mult te-am iubit!
Femeile ieșite la cafenea
ascultau muzică
în timp ce priveau adâncul ochilor care le dezbrăcau
fără rușine, dar și fără cusur
vino Ino,
vino Crino,
vino Gino:
lino, fino, smirno
vino
Nino,
vino
Mino,
vino
Rossellino,
plino, capucino, concertino
vino
Sebino
vino
Arlechino
vino
Hino
bambino, latino, domino
amino
turbino
violino!
ADI CRISTI (din volumul aflat în pregătire ”Cu lupii urlând”)
