TOTUL DEPINDE DE NOI

Iarna nu se dă bătută cum nu se dă bătut statul vertical, component al statului paralel, asumat de fostul adjunct al SRI Florentin Coldea, pe vremea în care SRI rămânea în câmpul tactic până când planurile diabolice erau duse a bun sfârșit, cu decizi definitive ale instanțelor de judecată.

Iarna ne tăvălește din nou prin nămeți, viscol și geruri cu acea încăpățânare specifică nouă, celor are nu ezităm să rămânem în teren și după ce am fost făcuți   ”una cu pământul”. Faptul că avem iarnă severă în toată țara (și în a doua jumătate a lunii martie) poate fi un semn de nesupunere, de ieșire din tipare a unei Naturi din ce în ce mai revoltată, mai încăpățânată de a ne transmite semnale agresive, violente, doar, doar le vom lua și noi în seamă.

Se poate spune că iarna nu se predă așa de ușor, gândind că în cele din urmă va năvăli primăvara peste încercările Estului de a rezista în formula gerurilor siberiene, atât de ucigătoare de-a lungul istorie, autoare chiar a unor schimbări de destine ale imperiilor acelor vremuri.

Acum, nu mai putem vorbi de iarna componentă a strategiilor militare, chiar dacă suntem pe punctul de a consemna câteva bănuieli de intervenţii artificiale ale omului în a schimba atitudinea anotimpurilor, prin influenţarea desfăşurării acestora., cu veri secetoase sau cu inundaţii catastrofale, cu ierni fără zăpadă sau cu căderi masive de zăpadă.

O astfel de interpretare a acestor anomalii, din punctul de vedere al istoricului meteo, ne pune într-o situație și mai gravă de suspiciuni, de neîncredere, astfel încât îndoielile noastre acumulate din câmpul politic încep să-și găsească explicații și pe acest teritoriu în care Natura se pare că este direcționată în a face jocurile politice ale timpului, așa cum și instituțiile de forță ale lumii (nu doar ale României) sunt antrenate din ce în ce mai vizibil în a ordona scena politică după cum sunt interesele anumitor cercuri de putere, într-un anumit moment dat.

Dacă cu adversarul politic te poți lupta, chiar și atunci când Ludovic Orban instigă la ”a le da la cap pesediștilor”, cu Natura s-a dovedit că indiferent de buna intenție a omului, de inventivitatea sa, de dorința vizibilă de ”a lupta până la unu”, Natura s-a dovedit a fi invincibilă, mai ales în varianta în care omul a desconsiderat-o atâtea milenii la rând.  Există și exemple în are omul se poate lăuda cu marile sale realizări ce au ”modelat” Natura în sprijinul său, că a cumințit-o în interiorul unor baraje uriașe, punând-o la muncă în folosul comunității, sau a pus-o la treabă, antrenând forța vânturilor în a produce ce este mai bun și mai de folos dezvoltării civilizației și nu în ultimul rând conservării păcii.

Acum când suspiciunea a ajuns pentru omul de rând o explicație cât se poate de credibilă este foarte greu să descoperi și să sancționezi vinovățiile celor care ne-au pus în situația să credem că aceasta este atitudinea firească a Naturii, chiar dacă, trebuie să recunosc, iarna de afară nu este decât un motiv de a semnala și de a dezbate această suspiciune atent alimentată de oameni cât se poate de onorabili, la prima lectură a C.V-urilor lor impresionante,

În timp ce rușii ridică din umeri neputincioși, simțindu-se bine sub apăsarea pe aortă a liderului lor veşnic, Vladimir Putin reales ca președinte al Rusiei, se pare că mai veșnic decât Țarul Petru I, care le-a deschis drumurile europene, în tip ce americanii se văd nevoiți să simtă și ei urmările imprevizibilului Donald Trump, care începe să se joace cu butoanele de la Casa Albă, noi, românii ne concentrăm din ce în ce mai riguros asupra pârâciunilor, scoțând la iveală întreaga mizerie în care se vede că am înotat mai bine de un sfert de secol de libertate sau, cum ne place nouă să ne lăudăm, de democrație. Scena politică românească seamănă din ce în ce mai mult cu acel butoi de pulbere din Balcani, pe lângă care este așteptat să se plimbe un inconștient cu un chibrit aprins. De inconștienți nu ducem lipsă, din contra, sunt din ce în ce mai mulți, dacă ar fi să ne gândim la Liviu Dragnea, Victor Ponta, Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Monica Macovei, pentru a rămâne doar în curtea deciziei politice, fără a mai intra în ograda marilor nesimțiți, acolo unde operează totul sub acoperământul independenței justiției.  Cu siguranță că nu astfel de fenomene meteo specifice unor instabilități atmosferice accentuate va rezolva aducerea în normalitate a valorilor regimului politic dâmbovițean. ci pur și simplu intrarea în firescul matricei în care pot exista valorile unui stat democrat, european, conectat la marile întâmplări ale lumii, în nume propriu, cu asumarea destinului acestei Planete, din ce în ce mai terfelită de tot felul de pericole. Totul depinde de noi și mai puțin de ce vrea Natura, de această dată!

ADI CRISTI