Ziua Mondială a Sindromului Down

Ziua Mondială a Sindromului Down va fi marcată miercuri, la Bucureşti, printr-o serie de evenimente, care vor include o campanie de popularizare desfăşurată în Piaţa Unirii şi în Piaţa Universităţii, o conferinţă, dar şi programe artistice.

Asociaţia Down Bucureşti împreună cu partenerii săi organizează pentru al 13-lea an acest eveniment, pentru a crea o punte între societate şi persoanele cu sindrom Down şi familiile acestora.

De la ora 10,00, la Unirea Metrou 1 şi Pasajul Universităţii, persoane cu sindrom Down vor da „Îmbrăţişări gratuite” şi vor împărţi pliante de popularizare a evenimentului, au informat organizatorii, prin intermediul unui comunicat.

La ora 13,30, la Rin Grand Hotel – Sala Bucureşti va avea loc vernisajul unei expoziţii de artă (pictură, grafică, gravură, fotografie şi obiecte artistice) intitulată „Zâmbet”, avându-i ca autori pe Mircea Nechita şi beneficiarii Asociaţiei Down Bucureşti. În cadrul expoziţiei va fi organizată o tombolă, în urma căreia vor fi câştigate obiectele expuse. Sumele obţinute vor finanţa activităţile şi terapiile Asociaţiei Down Bucureşti.

În acelaşi loc, la ora 15,30, se va desfăşura conferinţa „Evaluarea şi recuperarea retardului cauzat de sindromul Down”, susţinută de dr. Robert J. Doman Jr., fondator şi director al Asociaţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Copilului (NACD) – SUA.

La ora 17,00 este programat spectacolul „Clowns”, susţinut de actorii Teatrului Ion Creangă, iar de la ora 18,30 vor avea loc programe artistice, de la care nu vor lipsi dansul, muzica şi carnavalul. La acest eveniment şi-au anunţat participarea persoane cu sindrom Down şi familiile acestora din toată ţara, la care se vor adaugă voluntari, invitaţi şi oficialităţi. AGERPRES