Iaşul, gazda Olimpidei Naţionale de Coregrafie

Inspectoratul Școlar Județean (IŞJ) Iași organizează în perioada 26 – 29 martie etapa națională a Olimpiadei Naționale de Coregrafie. Manifestare este organizată sub egida Ministerului Educației Naționale, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, al Consiliului Județean Iași  și al Colegiului Național de Artă ”Octav Băncilă”, alături de partenerii consacraţi: Opera Națională Română Iași, Teatrul pentru copii și tineret ”Luceafărul” și Universitatea de Arte ”George Enescu”.  La competiție, care se va desfășura în Sala de spectacole a Teatrului pentru copii și tineret ”Luceafărul” din Iași, participă 112 de elevi, din şapte licee și colegii vocaționale din țară (Timişoara, Cluj, Bucureşti, Constanţa, Bacău, Galaţi şi Iaşi) la două secţiuni, dans clasic (lasele VII – XII) şi rspectiv dans contemporan (clasele XI – XII). Festivitatea de deschidere este programată luni, 26 martie, la ora 12.30, în Sala de spectacole a Teatrului pentru copii și tineret ”Luceafărul”, urmând ca festivitatea de premiere şi Gala Laureaţilor să aibă loc joi, 29 martie, în intervalul orar 10.00 -12.00,în cadrul aceleaşi instituţii. Președinte de onoare al manifestării este Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale Române din Iași. (E.M.)