CENTRUL DE GREUTATE AL SĂPTĂMÂNII PATIMILOR

Joia Mare este ziua din Săptămâna Patimilor în care se întâmplă trecerea de la bucurie la tristețe, de la lecția smerenie la lecția trădării. Ziua în care se separă apele , se rostesc adevărurile tragice ale omenirii, găsindu-se calea înspre Răstignire,dar nu ca pe o fatalitate, ci pir și simplu ca pe următorul pas înainte, asemenea unui drum obligatoriu de urmat pentru a ajunge pe celălalt parte bună a drumului, acolo unde cei ajunși se pot numi cei salvați, fără ca viața să sufere degradări, ci, din contra, să beneficieze de iubirea dumnezeiască. Biserica ne-a învățat că, în astfel de treceri ale timpului, ziua se măsoară între două vecernii, încercând să ne obișnuiască cu două distincte desfășurări, îmbrăcări ale timpului pe parcursul a două zile laice. Astfel, Joia Mare ține de joi seară și până vineri seară. În această perioadă de timp s-au întâmplat:

Lecția de smerenie, pe care a predat-o discipolilor săi Iisus Hristos (”Deci, daca Eu, Domnul si Învățătorul, v-am spălat vouă picioarele, și voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora; Că v-am dat vouă pilda, că precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi și voi.”-IOAN 13,12-15);

Cina cea de taină (adică aşezarea Sfintei Cuminecături) ,,Și luând pâinea, mulţumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți întru pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea noua, intru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.”(LUCA 22,19-20):

Rugăciunea cea mai presus de fire în Grădina Ghetsimani (,,Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci si pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, aşa și aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, și ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.”(IOAN 17, 17-23);

Trădarea Domnului de către Iuda (,,Și pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulţime multă, cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: ”Pe care-L voi săruta, Acela este! Puneţi mâna pe El”. Și îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: ”Bucură-Te, Învățătorule”! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: ”Prietene, pentru ce ai venit”? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus si L-au prins.”(MATEI 26,47-50)

Această zi de Joia Mare face trecerea de la bucuria intrării în Ierusalim a Învățătorului la lovitura primită de adepții lui Iisus Hristos în moalele capului, în momentul în care acesta va fi Răstignit pe cruce, între cei doi tâlhari.

Durerea acestei brutale despărțiri este oarecum anesteziată, retrospectiv, când ne dăm seama că Iisus a fost cel care parcă și-a programat singur această moarte violentă, pentru a trece prin Înviere la Înălțare, astfel încât, să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu de unde nu a contenit să vegheze asupra oamenilor dedați păcatului, căci nu există copil care să nu facă obrăznicii sau oameni care să nu cadă în greșeală.

Joi este ziua în care gospodinele trebuie să vopsească ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbăta Mare să coacă pasca și cozonacul ce vor fi aduse la biserica în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite. „Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape”. Aceste cutremurătoare cuvinte sânt rostite de preot încă din seara Sfintei Joi, când acesta iese din Sfântul Altar purtând în spate Crucea lui Hristos.

Joia Mare rămâne astfel centrul de greutate al Săptămânii Patimilor cu ajutorul căruia putem mișca  în favoarea noastră înțelesurile ascunse ale sacrificiului Fiului Domnului, cel care reuşeşte să declanșeze iubirea dumnezeiască în sufletele credincioșilor prin rugăciune și mai ales prin credința sădită și perpetuată de aproape două mii de ani, drum presărat cu multe jertfe, cu multe suferințe, dar și cu multe minuni dumnezeiești. Aparenta repetare a Răstignirii, după 1985 de ani, este de fapt o pătrundere constantă în profunzimea gestului, astfel încât de fiecare dată, puțin câte puțin reușim să scoatem la suprafață bucuria seminței de a ne arăta rodul, dar mai ales frumusețea credinței, dincolo de invitațiile ei la simplitate, la smerenie și umilință, întru curățire sufletească și iubire dumnezeiască, de această dată îndreptată și înspre aproapele nostru identificat în cel de lângă tine, astfel încât putem vorbi din ce în ce mai degajat despre: bine, adevăr moral, iubirea aproapelui, dreptate, omenie, datorie.

ADI CRISTI