HRISTOS A ÎNVIAT!

Adevărat a Înviat! O nouă înviere ne-a repus în joc. Vorbim de fapt despre aceeași Înviere pe care omenirea de 1985 de ori o repetă, fără a fi bănuită de o ține de minte precară. S-ar putea să fie vorba despre acea plăcere continuă de pe urma căreia se poate obține dependența atât de insistentă și mai ales de nescăpat, pe care doar drogul ți-o mai poate induce. Poate și credința drogul care ne îndepărtează de voința exclusivă a noastră, oferindu-ne șansa de a fi împreună în formula hipnotizată, a predării centrilor nervoși ai voinței la dispoziția iubirii dumnezeiești. Se știe că efectul nociv al drogurilor în general atacă personalitatea și demnitatea individului, transformându-l în jalnică arătare dedată în primul rând imoralului ca formă de guvernare a ființei. Tot ce este rău, tot ce este deplorabil sunt adunate în manifestările jalnice ale ființei deposedată de voința proprie de a trăi. Efectele halucinogene ale drogului țin locul voinței individului de a trece prin viață în nume propriu, eliberat de toate responsabilitățile pe care omul ar trebui să și le asume, privind faptele sale și mai ales corelarea acestora cu așteptările comunității din care face parte. Chiar dacă omul este judecat singur pentru ceea ce face, el aparține unei comunități mai mari sau mai mici, față de care este chemat să dea seamă.

Dacă riscăm să privim credința ca pe un drog, ar trebui să facem câteva precizări, cu atât mai mult cu cât rugăciunea, de exemplu, rugăciunea profundă, atacă aceeași centri ai emoției, inducând în individ acea stare de acceptare totală a voinței divine, urmând Cuvântul Domnului, ”în toate cele ce sunt”, favorizând milostivirea prin iubirea aproapelui, prin Slava lui Dumnezeu. Această dedicație totală, fără nici un fel de restricție, îl transformă pe individ într-un potențial discipol al Familiei (Tatăl, Fiului și Duhul Sfânt), din unitatea căreia nu poate lipsi el, credinciosul, el pentru care ”s-a deranjat atâta lume”,  Forța credinței are ea puterea drogului întru a paraliza orice încercare de evadare, de ieșire din aria efectului psihotrop. Pentru a continua această similitudine, trebuie să recunoaștem că în cazul credinciosului nimic nu intervine din exterior. Atât medicamentul psihotrop, cât și administrarea acestuia se face la modul spiritual, prin activarea centrilor de voință ai individului, oferind funcții noi cuvintelor, investindu-le cu puterile magice ale rostirii lor în corpul misterios al rugăciunilor, fără ca această magie să coboare în tenebrele existenței, ci, din contra, să se asocieze cu forța îngerilor păzitori, să meargă mână-n mână cu milostivirea prin iubire a aproapelui, singura cale ce merge de la inimă la inimă, de la suflet la suflet, spații în care omul este tot timpul în centrul atenției.

Plecând de la definiția medicamentului psihotrop (”este orice medicament capabil sa afecteze mintea, emoţiile și comportamentul”) și încercând înlocuirea lui puterea credinței, vom constata puternice similitudini în ceea ce privește rolul pe care îl poate avea rugăciunea, contopirea credinciosului cu puterea cuvântului în a-și construi drumul înspre Dumnezeu. ”Anumite medicamente psihotrope sunt legale (ex. litiu, prescris pentru tulburarea bipolară), altele sunt ilegale sau ilicite, precum: marijuana, cocaina, amfetamina etc. Unele medicamente afectează creierul de fiecare data când sunt folosite, în timp ce altele afectează funcţiile cerebrale numai dacă sunt consumate în cantități mari sau continuu. Există și situaţii în care medicamentele psihotrope creează o dependență psihica, adică persoana care le consuma simte nevoia de a le folosi în mod repetat”.

Eliminând termenul de medicament, înlocuindu-l cu puterea credinței vom constata că efectele sunt mai mult decât spectaculoase, observând că în acest caz individul devine și medic și pacient și producător de medicamente psihotrope și dealer, și beneficiarul celor mai neașteptate rezultate, mai ales dacă rezultatul final este susținut de garanția pactului între El și Dumnezeu (”el” fiind scris cu majusculă, fără ca să ne referim acum la divinitate).  Mergând mai departe cu acest gen sui generis de comportament ”bipolar” suntem obligați să ține cont și de abuz, dependență fizica si dependență psihica, astfel încât binele nostru via binele trupului nostru să nu fie supus la gesturi gratuite de genul reinventării roatei, a focului sau de redescoperirea pământului și a apei.

Credința, pentru a încheia solemn, este singurul drog care ne face bine, chiar și numai pentru că el este distribuit în  cantități atent controlate de Dumnezeu, fără a exista pericolul supradozei. Te rogi atât cât simți că-ți este necesar! Hristos a Înviat!

ADI CRISTI