1500 de medici si 95 de asistenti medicali la Conferinta Nationala de Medicina Familiei, Editia a XIV-a

 La fel ca la ediţiile anterioare, în deschiderea evenimentului organizată o sesiune de cursuri pre-conferinţă, creditate cu 4 puncte EMC, ce au avut ca teme: „Abordarea practică a pacientului cu sindrom coronarian acut: de la medicul de familie la cardiolog şi înapoi”, „Insuficienţa cardiacă” şi „Urgenţe respiratorii pediatrice”.

 

O prezență constantă la ediţiile din ultimii ani, Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România a găzduit, într-o sesiune dedicate, prezentări despre disfuncţia feminină, consecinţele hipogonadismului masculin şi reabilitarea sexualităţii după tratamentul oncologic.
Asociaţia de Podiatrie a participat cu lucrări despre patologia piciorului diabetic şi a beneficiat de prezenţa unor prestigioşi lectori din ţară şi din străinătate (Dr. Kristien van AckerDr. David N. Dunning), care au subliniat, cu toţii, importanța rolului medicului de familie în prevenirea amputaţiilor la persoanele cu diabet.
Despre atitudinea chirurgicală în endometrioza şi toracoscopia uniportală în cancerul pulmonar au vorbit invitaţii din Turcia, Dr. Semih Halerseroglu şi Dr. A. Taner Usta.
Numeroşi alţi lectori au fost prezenţi în simpozioane, cu expuneri despre: implementarea diagnosticului genetic în practică medicală, actualităţi în recuperarea post accident vascular cerebral, managementul pacientului cu boala arterială periferică, bolile pneumococice, gripă, problematica şi tratamentul actual al rinitei alergice, abordarea modernă a pacienţilor cu patologie cardio – şi cerebrovasculară, comunicarea medic-pacient, rolul modificărilor microbiotei în patologia tubului digestiv, sănătatea digitală s.a. Profesorul Dariusz Boruczkowski, specialist în transplantologie medulară și celule stem a abordat perspectivele europene în terapiile cu celule stem.
Conferinţa Naţională de Medicina Familiei „Echilibrul delicat între ştiinţă, artă şi comunicare”, ediţia a XIV-a, s-a desfăşurat în perioada 29 martie-1 aprilie 2018 la Bucureşti şi a fost organizată de Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov (AMF-B) sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).
Mai multe detalii despre acest subiect puteţi găsi aici.
Sursa: SanatateaTV

1500 de medici si 95 de asistenti medicali la Conferinta Nationala de Medicina Familiei, Editia a XIV-a