Universităţile de Medicină şi Farmacie din România saluta  iniţiativa MEN de corelare a ofertei educaţionale cu piaţa muncii

 

Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România salută iniţiativa Ministerului Educaţiei care, începând cu anul universitar viitor, pune în aplicare atât corelarea ofertei educaţionale cu piaţa muncii, cât şi prevederile Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014 – 2020, respectiv ale Strategiei Naţionale pentru Competitivitate 2014 – 2020, strategii „în care sănătatea este definită ca domeniu prioritar de dezvoltare”, prin creşterea cifrei de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ superior medical din ţară.

„În acest context, apreciem că această primă decizie a Ministerului Educaţiei Naţionale reprezintă un pas important în ceea ce priveşte prioritizarea sistemului sanitar românesc, conturând strategii viabile şi sustenabile în aria dezvoltării resursei umane, fără de care orice sistem medical performant din lume nu se poate configura în ceea ce se poate defini ca siguranţă naţională de sănătate. Este cunoscut faptul că, de-a lungul anilor, problemele din sistemul sanitar autohton au generat anumiţi factori de risc din punct de vedere al asigurării continuităţii serviciilor medicale de calitate şi doar prin efortul susţinut al cadrelor medicale şi universitare s-a reuşit până în prezent evitarea intrării în colaps a sistemului de sănătate. (…) În esenţă şi în ansamblul factorilor performanţi de dezvoltare strategică, în orice domeniu, rezolvarea deficienţelor existente au ca resort principal coeficientul resursei umane, lipsa acesteia, dar şi a performanţei pe care aceasta o înregistrează, conducând implicit la acutizarea problemelor existente”, se arată într-un comunicat al UMF „Carol Davila” transmis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, nevoia de resursă umană din sistemul de sănătate este acută, iar timpul necesar pregătirii acesteia este îndelungat.

„În acest context, doar măsurile conjugate de îmbunătăţire a deficitului de resursă umană, salarială, de bază materială sau instituţională se pot constitui în elemente de îmbunătăţire a situaţiei actuale. În speranţa că demersul iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale reprezintă doar un început, vă asigurăm de întreaga noastră susţinere în procesul demarat de creştere a calităţii vieţii populaţiei din România”, se precizează în comunicat. AGERPRES