ÎN CĂUTAREA UNUI UMĂR DE SPRIJIN

Poziția președintelui Klaus Iohannis față de cererea ministrului Justiției de demitere a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost una firească, chiar dacă nu mai poate fi considerată normală. Din nou logica ilustrului Liviu Pop ne bântuie în a ne demonstra că una este greșeala și alta este eroarea. Dacă ieșim din puțul gândirii multiplelor sensuri ne trezim nu în realitatea imediată, ci pur și simplu în universurile paralele care ne-au creat tot atâtea realități câte coșmaruri am fost în stare să avem.

Președintele ca președintele. Are și domnia sa dreptul la păreri inexplicabile, dar care îi țin nealterată imunitatea, indiferent de gropile prin care calcă. S-a creat deja o psihoză, din ce în ce mai periculoasă, prin care ne este dat să înțelegem că există tot timpul cineva în umbra noastră (de la anonimul trecător prin viață și până la președintele țării) care ne acționează precum mai sunt manevrate marionetele. Trăim acele clipe de profundă depersonalizare, de goliciune totală în piețele publice, mergându-se până acolo când, goi pușcă fiind, suntem somați să ne descriem cu lux de amănunte costumul în care credem noi că suntem îmbrăcați. O umilință mai mare nici că se putea întâmpla, cu noi surprinşi în centrul atenției, acelui hohot de râs răscolitor. Este ca și cum am fi surprinși în pilea goală, mergând spre valurile mării, cu mâinile în buzunare!

Fără nici un compromis afișat sau ascuns nu mă voi arăta surprins de decizia președintelui de a ignora cererea ministrului Justiției, cel care are sub autoritatea sa Ministerul Public, implicit deci activitatea DNA și de a agrea un punct de vedere facultativ pe care legea i-l oferă din partea CSM, chiar și numai pentru că, așa cum s-a întâmplat în cazul Laurei Codruța Kovesi, există legitima bănuială de directă influențare a deciziei secție de procurori, din cadrul CSM, singura în măsură să se pronunțe despre felul în care ar trebui citi și mai ales interpretată ancheta realizată de Inspecția Judiciară. Chiar dacă în urma anchetei dispuse s-a constat grave abateri de management ale șefei DNA, CSM, prin secția procurorilor, a decis că aceste grave abateri o califică pe Laura Codruța Kovesi să-și continue activitatea în fruntea DNA (sic!)

Președintele României nu a făcut deci decât să certifice nebunia, cu atât mai mult cu cât lui nimeni nu-i cere să-și justifice decizia, el fiind doar, președintele țării, cel care are cea mai mare reprezentativitate prin numărul mare de voturi exprimate în favoarea domniei sale. Nu cred că a fost întâmplătoare ”descărcarea hormonală” a lui Emmanuel Macron, președintele Franței, față de prestația lui Klaus Iohannis, în a susține independența Justiție, chiar dacă aceasta s-a dovedit a fi închisă în spatele grilajului încălcărilor masive de lege! O terfelire mai brutală și mai profundă a drepturilor omului, de exemplu, nu s-a întâmplat nici măcar în tipul regimului comunist, chiar dacă astăzi există nefireasca șansă de a confisca arterele principale ale Capitalei, de exemplu,  ca spații rezervate celor din #rezist (sic!) Hastagienii au devenit specimene de protestatari deasupra legii, cei care au voie să bată și să se perpelească pe jos, când jandarmii și polițiștii încep să se trezească și să aplice legea împotriva celor care se trezesc spontan că trebuie să pună în practică un miting gândit cu ceva timp în urmă. O astfel de spontaneitate a reușit să dea câteva guverne jos, fără ca cineva să se sesizeze (sau dacă au făcut-o, fără nici un folos) că cei din stradă sunt aduși în stradă, cei pentru care protestul a devenit o meserie, un strălucitor mercenariat, de genul celui în care ești chemat să te pui, contra cost, fără nici o altă implicare în afara garanției că vei face scandal, cât mai sonor și cât mai stradal, pentru care vei lua bani!

Ceea ce s-a întâmplat în lume după același principiu al celui care strigă mai tare, al celui care ocupă rețelele de socializare, inducând viruși ce au dat peste cap toate socotelile tradiționale, vine astăzi și trage un puternic semnal de alarmă, de genul: ”Atenție, se fură”! Printre noi s-au strecurat hoții hoților, care ne zâmbesc, ne bat pe umeri și ne fură de ne sting. Astfel, s-a trezit fără voia lui Klaus Iohannis la Cotroceni, loc în care nu a reușit să se acomodeze, iar soția sa, Carmen, nu a avut încă curajul să devină în fapt soția președintelui la București, preferând liniștea Sibiului și, mai ales, refugiul catedrei, spațiul în care are asigurată protecția celor pentru care ea a învățat să trăiască la modul concret, în mijlocul lor, încercând să devină a doua mamă și să înțeleagă că ei sunt cei mai importanți, mult mai importanți decât ar putea să fie tâmpla președintelui pornită în căutarea unui umăr de sprijin și mai ales a mult căutatei alinări.

ADI CRISTI