FESTIVALUL INTERNAȚIONAL ”POEZIA LA IAȘI” (IV)

Al patrulea recital extraordinar de poezie la Iași, din 23.05.2018, a adus în fața iubitorilor acestui gen literar pe cunoscuții poeți: Marko Bela (România), Nuno Judice (Portugalia), Nicolae Prelipceanu (România), Ion Mureșan (România) și Horia Zilieru (România).

Recitalul a început la ora 18, oră deja cunoscută a fi momentul în care poeții Festivalului atacă frontal Iașul, provocându-i mari bucurii, firești unei capitale europene a poeziei.

 

POEZIA ÎN FESTIVAL

Avortul poemului pe linia ferată

 

Culeg de pe jos sămânța

înainte ca ea să încolțească…

Aș putea să culeg moartea

înainte de a da rodul

salvând de la naștere nedoritul…

 

Un avort megalitic

aș ciopli în pântecul desfrunzit

în timp ce marele păcat

crește din acest refuz dat vieții

asemănător cu despărțirea de Dumnezeu

 

Ce ne face să fim împreună?

Ce gând ne însămânțează credința?

În urma pașilor

se retrag oceanele lumii

cum se mai retrag de pe câmpul de luptă

armatele învinșilor fără de  număr

și fără de nume …

 

Eu vin înspre tine

pe când tu de mult ai plecat

și totuși

îți găsesc îmbrățișarea pusă la uscat

 

Mai greu ne dăm seama

cât suntem de vii

sângele nostru lucrează

pentru mai multe trupuri

pentru mai multe vieți deodată

cu noaptea zidită în zi

 

Un fel de vinovăție colectivă

(în care nimeni nu este pedepsit

în care toți avem iertarea pe creștet)

naște în noi o viață fictivă.

 

Culeg de pe jos sămânța

înainte ca ea să încolțească…

Afară e întunericul nopții,

în mine

doar scârție balamalele sorții

 

(Din nou a deraiat un poem!

Să-l arunce pe geam,

sub roți ruginite de tren).

Nedumerire

 

Scot și socot

mort fără tort

bot peste bot

cort lângă cort

ciot smuls din ciot

vot peste vot

spot într-un spot

lot luat din lot

șort fără șort

port de la port

 

Măi, mamă!

Viața trece,

pietrele rămân.

Cade noaptea-n cap:

e popou sau spân?

La arme!

 

Încet, încet, încet

ridic capul din piept

și-o urmă de bocet

traduce-n secret

lăsându-mă să cuget

cu arma pe piept

 

Încet, încet, încet

vinu-i mai mult decât fiert

un abur de-alcool

ne îmbată încet

mireasa adoarme-n boschet

și mirele răpit foarte discret

nici nu se simte

că-i făcut la secret

 

Încet, încet, încet

o inertă și un inert

își fac împreună de berechet

nimic nu se mișcă

când vreau să te iert

fără greșeală

țin mâna pe piept

 

Încet, încet, încet

cade tăcerea de pe taburet

cade și țipătul printre borcane:

La arme, la arme, la arme!

Mult visatul om bun

 

Deschid ușa

cu aceiași mișcare de pleoape

ca și cum aș deschide ochii

în pupile

întunericul vrea să mă-ngroape

pe când tu încercai să  ieși dintre rochii

 

În rest

camera rămâne mai mult neschimbată

pe ici pe acolo câte o femeie

ștergea praful

de pe coapsa recent asamblată

sau alta își monta sânii armați cu o cheie.

 

lumina

nu mi-a scos ochii din cap

cădea precum scria în prospect

în colțul din dreapta continuam să sap

după cum indica săgeata

la modul direct.

 

Se poate spune

că suntem pe drumul cel bun

în care femeia mecanică

reușea să te-ajute

să faci (în cele din urmă) din mine

mult visatul nebun.

 

ADI CRISTI

(Din volumul aflat în pregătire ”Cu lupii urlând”)