Începând din toamnă, o călătorie cu mijloacele de transport în comun din Iaşi va costa 2,5 lei

Începând din luna septembrie, ieşenii vor plăti mai mult pentru o călătorie cu mijloacele de transport în comun. Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat, miercuri, noile tarife ale biletelor de călătorie cu mijloacele de transport în comun din municipiu, precum şi noile preţuri ale abonamentelor, valabile începând din toamnă. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu voturile consilierilor PSD şi ALDE, în timp ce consilierii PNL şi PMP au votat împotrivă. Potrivit proiectului de hotărâre iniţiat de Executivul Primăriei, la propunerea conducerii Companiei de Transport Public (CTP), preţul unei călătorii cu mijloacele de transport în comun va fi, începând din luna septembrie,  de 2,50 lei, faţă de 2,00 lei în prezent. Un bilet cu două călătorii va costa 5,00 lei. În premieră, începând din toamnă, la Iaşi va fi introdus biletul de călătorie cu mijloacele de transport în comun, la preţul de 2,50 lei, valabil 120 de minute, pe orice traseu din oraş. Pentru a încuraja folosirea periodică a mijloacelor de transport în comun, noul plan tarifar propus de CTP şi aprobat de consilieri în şedinţa de miercuri, prevede prețuri avantajoase pentru abonamente. În acest scop, Iaşul a fost împărţit în două zone de tarifare, zona 1 – care cuprinde exclusiv municipiul Iaşi şi, respectiv,  zona 2 – care cuprinde localităţile aflate dincolo de limitele zonei 1. Un abonament pe toate liniile, valabil 30 de zile, va costa 80,00 lei (pentru zona 1), cu 36 lei mai puțin decât în prezent, în timp ce un abonament pe toate liniile, valabil 30 de zile, va costa 30,00 de lei (pentru zona 2). Un abonament combinat (zona 1 + zona 2) va costa 110,00 lei, acesta putând fi utilizat pe toate traseele şi fiind valabil 30 de zile. Un abonament unic, valabil şapte zile, va costa 20,00 lei (zona 1), 10,00 lei (zona 2), respectiv 30,00 lei (zona 1+2), în timp ce un abonament unic, valabil o zi, va costa 12,00 lei. Un abonament la purtător, valabil 30 de zile, va putea fi achiziţionat contra sumei de 20,00 lei, un abonament unic, valabil şase luni, va costa 400,00 de lei, iar un abonament unic, valabil 12 luni, va putea fi achiziţionat contra sumei de 800.00 lei. În premieră, din luna septembrie va fi introdus abonamentul „TURIST”, în valoare de 25,00 lei, valabil trei zile, pe toate traseele de transport în comun din municipiu. La propunerea reprezentanţilor PSD şi a consilierului independent Andrei Postolache, plenul Consiliului Local a aprobat un amendament la proiectul de hotărâre privind introducerea setului de bilete de 20 de călătorii, la preţul de 40,00 lei, începând din luna septembrie. Şi tot începând din toamnă, odată cu intrarea în vigoare a noului plan tarifar al CTP, va fi introdus şi abonamentul pe toate liniile de transport, valabil 12 luni, în valoare de 600 de lei, la propunerea reprezentanţilor PNL. În ceea ce priveşte tichetele de călătorie cu preţ redus, pentru elevi şi studenţi, acestea sunt): abonamentul „STUDENŢESC”, valabil 30 de zile, în valoare de 80,00 lei, biletul cu o călătorie, în valoare de 1,25 lei, biletul cu două călătorii, în valoare de 2,.50 lei, abonamentul unic, valabil 30 de zile, în valoare de 40,00 lei (zona 1), 15,00 lei (zona 2), 55,00 lei (zona 1+2), abonamentul unic, valabil şapte zile, în valoare de 10,00 lei (zona 1), 5,00 lei (zona 2), 15,00 lei (zona 1+2), abonamentul unic, valabil o zi, în valoare de 6,00 lei. În privinţa tichetelor de călătorie pentru donatori, noua schemă de tarifare include abonamentul unic, valabil 30 de zile, în valoare de 40,00 lei (zona 1), 15,00lei (zona 2), abonamentul unic de o zi, care prevede gratuitate în ziua donării. Gratuităţi persoane cu vârsta de peste 65 de ani (conform H.C.L. nr. 7/2016):  30,00 lei, persoane pensionare cu vârsta de până la 65 de ani, a căror pensii sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară garantat (conform H.C.L. nr. 7/2016 30,00 lei, veterani de război și văduve de război (conform H.C.L. nr. 7/2016 30,00 lei, eroi, martiri şi revoluţionari din Decembrie 1989 (conform H.C.L. nr. 7/2016 30,00 lei, persoane cu handicap grav şi accentuat, precum şi însoţitorii acestora  (conform H.C.L. nr. 7/2016 30,00 lei, persoane persecutate – CJP 116,00 lei, suprataxă de călătorie 50,00 lei. Referindu-se la aprobarea noilor tarife practicate de CTP începând din luna septembrie, primarul Mihai Chirica a declarat că acestea sunt în concordanţă atât cu nevoile călătorilor, cât şi cu necesităţile regiei locale de transport în comun. „Intenţia noastră a fost să creştem gradul de atractivitate al transportului în comun din municipiu. Pe de altă parte, dorim şi eficientizarea transportului în comun, respectiv creşterea gradului de rentabilitate a CTP”, a declarat primarul. Totodată, şeful municipalităţii s-a arătat încântat de diversificarea opţiunilor de călătorie, atât în ceea ce priveşte traseele de transport în comun, în contextul extinderii reţelei de transport public în Zona Metropolitană, prin delimitarea a două zone tarifare (una interioară, pentru oraş – zona 1 şi, respectiv, una exterioară – zona 2, pentru localităţile aflate dincolo de limitele zonei 1), cât şi a preţului abonamentelor. „Călătorii care utilizează bilete ar trebui să beneficieze de aceeaşi facilitate pe care o acordă abonamentul unic, anume de a putea ajunge la destinaţie folosind un singur bilet, indiferent de numărul de transbordări. Durata unei călătorii în cazul biletelor pentru o călătorie şi pentru două călătorii va fi de 120 de minute. Elevii şi studenţii vor putea achiziţiona bilete de o călătorie sau cu două călătorii valabile în ambele zone tarifare, preţul acestora reprezentând 50% din tariful întreg al biletelor corespunzătoare pentru o zonă”, după se arată în document. În ceea ce priveşte abonamentul unic, în valoare de 80 de lei, cu ajutorul acestuia se va putea circula pe raza municipiului, pe orice mijloc de transport, indiferent de frecvența utilizării, timp de o lună de zile. Cred că această sumă este rezonabilă. Pentru cei care vor circula în localitățile învecinate, Tomești, Ciurea, Miroslava sau Valea Lupului, abonamentul va fi de 30 de lei pe lună, cu mențiunea că nu se vor putea folosi acele mijloace de transport din interiorul municipiului”, a mai spus primarul Mihai Chirica. (Edmond Macri)