Iohannis, la deschiderea Bookfest: Un eveniment dedicat cărţii e întotdeauna un semn de normalitate pentru cultura română

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la deschiderea Bookfest, că un eveniment dedicat cărţii reprezintă întotdeauna un prilej de bucurie pentru cititori, un semn de normalitate pentru cultura română, dar şi o dovadă a responsabilităţii faţă de tineri.

„Bookfest continuă tradiţia iniţiativelor precedente şi ne demonstrează că în România există destui cititori, scriitori şi edituri care nu şi-au pierdut încrederea în industria cărţii şi în viitorul cuvântului scris”, a spus Iohannis în deschiderea salonului de carte.

El a precizat că se numără printre cei care cred în „legătura dintre carte, educaţie şi consolidarea democraţiei”.

„Am acordat Înaltul Patronaj Salonului Internaţional de Carte Bookfest în anul Centenarului pentru că am dorit să subliniez rolul esenţial al cărţii în păstrarea memoriei unui popor, în dezvoltarea conştiinţei sociale şi naţionale, şi pentru că mă număr printre cei care cred în legătura dintre carte, educaţie şi consolidarea democraţiei”, a punctat şeful statului.

El a vorbit, în context, şi despre libertatea de expresie.

„Astăzi, când ne uităm în jur şi vedem standurile atât de multor edituri, nu putem să nu fim recunoscători tuturor celor care se dedică apărării şi difuzării cuvântului scris, pentru că ştim cât de preţioasă este libertatea de expresie”, a evidenţiat el.

Totodată, Iohannis a spus că „suntem datori să apărăm dreptul la exprimare şi, în egală măsură, să înţelegem responsabilitatea care decurge din asumarea libertăţii cuvântului”.

El a vorbit despre situaţia analfabetismului funcţional în ţara noastră.

„Numeroase studii arată că rezultatele şcolare ale elevilor sunt determinate de resursele educaţionale disponibile acasă, iar în România o gospodărie alocă sub 1% din buget pentru achiziţia de cărţi. De aceea, avem nevoie de o politică publică menită să crească interesul pentru carte, să încurajeze lectura, să sprijine exprimarea creativă a autorilor români şi să modernizeze infrastructura publică dedicată cărţii”, a arătat Iohannis. AGERPRES