Chișinăuienii fără buletine de identitate pot vota în baza actelor provizorii

Locuitorii municipiului Chișinău care nu dețin buletine de identitate pot vota astăzi, în cel de-al doilea tur al alegerilor locale noi, în baza actelor provizorii. Aceștia le pot solicita de la serviciile de eliberare a actelor de identitate din municipiu, între orele 07.00 și 21.00, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Agenției Servicii Publice, angajații serviciilor de eliberare a actelor de identitate din municipiu vor elibera astăzi adeverințe, buletine de identitate obișnuite și provizorii.

Buletinul de identitate provizoriu va fi eliberat gratuit, la solicitare, tuturor cetățenilor înregistrați sau cu ultima înregistrare de domiciliu în municipiul Chișinău.

Chișinăuienii care au depus cereri de eliberare a buletinului de identitate în perioada 18 – 31 mai inclusiv, pot ridica actul de identitate indiferent de termenul de acordare a serviciului solicitat și tariful achitat.

În același timp, cetățenii înregistrați la domiciliu sau la reședință în raza teritorială a sectorului Buiucani vor fi deserviți la Serviciul eliberare a actelor de identitate din cadrul Centrului multifuncțional Chișinău 1, situat pe strada Mihai Viteazul.