Valer Dorneanu, preşedintele CRR, după cazul Petre Lăzăroiu: Presiunea există aşa, pluteşte în aer pentru că toată lumea ameninţă

Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, în contextul ameninţărilor pe care le acuză judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, că a discutat cu acesta, dar că sunt două situaţii clare în care se poate face o revocare.

“Am vorbit cu domnul Lăzăroiu. Ceea ce vă pot confirma este că suntem de acord cu ce a spus dumnealui. Revocarea unui judecător al CCR, indiferent de cine a făcut numirea, preşedintele sau cele două Camere, poate fi făcută exclusiv în două modalităţi – dacă s-a săvârşit o faptă penală sau dacă a săvârşit o faptă care poate face obiectul unei răspunderi disciplinare, care poate fi declanşată şi aplicată exclusiv de plenul Curţii Constituţionale. În rest, cine vrea să facă decrete de revocare, discuţiile care se poartă nu ne interesează. Nu văd presiunea la care suntem supuşi din acest punct de vedere. Presiunea există aşa, pluteşte în aer pentru că toată lumea ne ameninţă”, a declarat Valer Dorneanu, preşedintele Curţii Constituţionale, pentru MEDIAFAX.

Preşedintele CCR a recunoscut că Petre Lăzăroiu i-a evocat discuţia cu Simina Tănăsescu, consilier prezidenţial, şi posibilitatea care ar exista de a fi revocat.

Întrebat dacă este normală o astfel de discuţie între un judecător CCR şi un consilier prezidenţial, Dorneanu a afirmat: “nu fac referiri la consilierul prezidenţial, pe care îl respect foarte mult pentru onestitatea şi pregătirea lui profesională. Eu m-am referit strict la conţinutul vorbirii pe care mi-a declarat-o colegul meu. Nu ştiu dacă doamna consilier a avut vreun mandat’

Întrebat dacă membrii CCR se pot simţi ameninţaţi, Dorneanu a afirmat că aşteaptă să vadă decretul.

“E greu să vă spun că eu nu o să reacţionez decât atunci când văd un document scris, un act oficial. (…) Act oficial înseamnă să văd decretul respectiv. Eu refuz să cred asemenea ipoteză”, a delcarat Dorneanu.

Judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu, acuză presiuni din partea Palatului Cotroceni, spunând că a avut o discuţie cu un consilier prezidenţial, care i-a vorbit despre mandatul de revocare a sa din funcţie. Acesta a relalat că, în cadrul unei întâlniri cu Simina Tănăsescu, consilier prezidenţial, aceasta i-a spus că se doreşte revocarea sa.

“Nu ştiu dacă doamna profesor a vorbit în nume personal sau în numele preşedintelui, dar, după felul în care am fost anunţat, după felul în care s-a purtat discuţia, cred că se intenţionează emiterea unui decret, chiar dacă este fără valoare juridică, de revocare a mea. Repet, preşedintele nu are posibilitatea legală de a da acest decret”, a declarat Petre Lăzăroiu, pentru DCnews.

La scurt timp, Administraţia Prezidenţială a anunţat că Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă, iar discuţia a fost una pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just. Mai mult, sursa citată susţine că nu este implicată sub nicio formă Administraţia Prezidenţială.