Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a condus o ședință dedicată implementării Programului naţional privind controlul alcoolului

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a convocat astăzi cea de-a II-a ședință a Consiliului Naţional Coordonator pentru implementarea Programului naţional privind controlul alcoolului pe anii 2012-2020, cu participarea reprezentanților Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, dar și a exponenților din mediul asociativ, a relatat pentru MOLDPRES Biroul politici de reintegrare.

În debutul ședinței au fost expuse asistenței o serie de rapoarte cu privire la consumul de alcool și cauzele care duc la acest fapt. Totodată, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne au informat despre campaniile de prevenire a consumului de alcool demarate și au formulat o serie de sugestii la acest capitol.

În discursul său, vicepremierul Cristina Lesnic a accentuat metoda „prevenție și educație”, metodă care va spori combaterea acestui fenomen negativ. Totodată, a fost abordat fenomenul în cauză și implicațiile lui în cadrul mediului rural, ajungându-se la concluzia că este necesară direcționarea eforturilor și în acest sens.

Membrii Consiliului au căzut de acord și asupra faptului că este necesar de a pregăti la nivel instituțional o serie de statistici veridice pentru a studia dinamica consumului de alcool de la prima sursă și în mod multidimensional.

Următoarea ședință a Consiliului Naţional Coordonator pentru implementarea Programului naţional privind controlul alcoolului pe anii 2012-2020 va avea loc la finele lunii curente.