Consumul ridicat de zahar, factor de risc pentru multe dintre afectiunile cronice netransmisibile

Consumul crescut de zahăr reprezintă un factor de risc în apariţia unor afecţiuni, precum: diabetul, obezitatea, bolile cardiovasculare, tensiunea arterială, cariile dentare. În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă ca adulţii şi copiii să reducă consumul de zaharuri libere (altele decât zaharurile din fructele şi legumele proaspete) la mai puţin de 10% din aportul lor total de energie. Mai exact, o reducere sub 5%, adică 25g (6 linguriţe) pe zi, ar oferi beneficii suplimentare sănătăţii, potrivit Ghidului OMS referitor la consumul de zahăr la adulţi şi copii, de pe www.who.int .
În ceea ce priveşte România, specialiştii în nutriţie spun că numai la nivelul anului 2014 un singur român consuma în medie pe an cam 30 kg de zahăr, adică aproape dublu faţă de media europeană. Mai mult, se atrage atenţia şi asupra educaţiei în familie în ceea ce priveşte consumul de zahăr.
Potrivit OMS, multe dintre zaharurile consumate astăzi se regăsesc în alimentele procesate, care nu întotdeauna sunt considerate dulciuri. De exemplu, numai o lingură de ketchup conţine 4g de zaharuri libere (o linguriţă), iar o singură cutie de suc conţine până la 40g de zaharuri libere (aproximativ 10 linguriţe).