Președintele Adunării Parlamentare a OSCE efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova

 O delegație a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 24–28 iunie curent, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Din componența delegației conduse de președintele AP OSCE George Tsereteli (Georgia), membrul Grupului AP OSCE pentru Moldova fac parte secretarul general al AP OSCE, Roberto Montella (Italia) și consilierul președintelui AP OSCE, Loic Poulain.

Oaspeții vor avea o întrevedere cu șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE, Sergiu Sîrbu, și membrii delegației. De asemenea, vor discuta cu vicepreședintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Eugen Carpov.

Agenda vizitei mai include întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, prim-ministrul Pavel Filip, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, precum și discuții cu reprezentanții comunității internaționale. De asemenea, membrii delegației vor efectua o vizită în orașul Tiraspol.

Ultima vizită a Grupului AP OSCE pentru Moldova la Chişinău a avut loc în martie 2017.

Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa este constituită din reprezentanții parlamentelor a 56 de ţări.