Hans Klem, ambasadorul SUA în România: Vom încerca să consolidăm Parteneriatul strategic cu România

Privind spre viitor, vom încerca să extindem, să consolidăm şi să aprofundăm şi mai mult Parteneriatul strategic SUA – România, a declarat ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, la recepţia oferită de Ziua independenţei, transmite Agerpres. „Acum, când sărbătorim independenţa Americii, Centenarul unităţii României şi prietenia existentă între America şi România în ultimii 100 de ani, sper la un parteneriat şi mai puternic, pe măsură ce întâmpinăm împreună provocările şi extraordinarele oportunităţi ce ne aşteaptă”, a afirmat diplomatul american. El a spus că SUA vor continua să prezinte România „ca un aliat NATO model, care îşi îndeplineşte sau depăşeşte angajamentele faţă de Alianţă investind în apărarea sa, modernizându-şi capacităţile şi contribuind nu doar la securitatea regională, ci şi la apărarea transatlantică şi la eforturile de a pune capăt conflictelor din zone aflate la mare distanţă, precum Afganistan”. Diplomatul a precizat că SUA vor „sprijini un mediu de afaceri şi investiţional stabil, previzibil şi transparent, pentru a atrage investitori americani în România, a dezvolta comerţul şi a promova prosperitatea economică comună”.