Breaking News

Tomac: Revocarea lui Kovesi – o decizie regretabilă, dar preşedintele trebuie să fie garantul repectării deciziilor CCR

Preşedintele PMP, deputatul Eugen Tomac, a calificat luni drept „regretabilă” decizia de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, adăugând însă că şeful statului „trebuie să fie garantul respectării legilor în România, implicit a deciziilor CCR”.

„Preşedintele Klaus Iohannis trebuie înţeles corect în decizia pe care a luat-o astăzi. Este o decizie regretabilă revocarea procurorului-şef DNA, dar preşedintele trebuie să fie garantul respectării legilor în România, implicit a deciziilor CCR. În Uniunea Europeană orice se poate negocia mai puţin deciziile Curţii Constituţionale, prin urmare preşedintele nu a făcut decât să respecte principiile care stau la baza statului de drept, iar actuala majoritate PSD-ALDE nu face decât să îndepărteze cetăţenii de actul de justiţie, promovând în Parlament legi pentru interesul lor. Deci, nu este o victorie a PSD-ALDE, dar preşedintele avea această sarcină extrem de dificilă de a se poziţiona de partea statului de drept chiar dacă decizia este una regretabilă”, a declarat Tomac, pentru AGERPRES.