MAE, despre atacul armat din Toronto: Până acum nu a cerut nimeni asistenţă consulară

MAE a transmis, la solicitarea MEDIAFAX, că nimeni nu a cerut, până în prezent, asistenţă consulară în legătură cu atacul din Toronto, în care două persoane au murit, iar alte nouă au fost rănite. Ministerul a întreprins demersuri pentru a afla dacă sunt cetăţeni români printre victime.

„Consulatul General al României la Toronto urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de incidentul produs la data de 22 iulie 2018, în cartierul grecesc din Toronto. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime. Până în acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident”, se arată în răspunsul Ministerului Afacerilor Externe transmis la solicitarea MEDIAFAX.

Reprezentanţii MAE mai precizează că situaţia este monitorizată de Consulatul General al României la Toronto.

„Consulatul General al României la Toronto monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să intervină, în limita competenţelor legale.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al oficiului consular: +1 416 585 5802, +1 416 585 9177, +1 416 585 7898, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +1 416 845 5802″, potrivit sursei citate.

Cel puţin două persoane au murit, duminică noaptea, iar alte nouă au fost rănite, după ce un individ a efectuat un atac armat în oraşul canadian Toronto, a informat poliţia locală, relatează CNN şi BBC. Incidentul a avut loc în jurul orei locale 22 (ora României, 05).

Atacatorul a fost omorât după ce a deschis focul în zona străzii Danforth. Poliţia a informat că atacatorul a folosit un pistol. Iniţial, doar nouă răniţi au fost anunţaţi. Martorii au informat că au auzit cel puţin 25 de focuri de armă.

Unele dintre victime au primit ajutor medical la faţa locului, în timp ce altele au fost transportate la spital.

„Luăm în considerare toate motivele posibile”, a declarat şeful Poliţiei din Toronto, Mark Saunders.