Mai mulți șoferi au fost amendați pentru încălcarea regulilor de transportare a pasagerilor

Mai mulți șoferi de microbuze, care efectuează curse regulate, au fost amendați pentru încălcarea regulilor de transportare a pasagerilor. Sancțiunile au fost aplicate după ce colaboratorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), Inspectoratului Național de Patrulare (INP) și Serviciului Fiscal de Stat (SFS) au verificat operatori care prestează servicii de transport pasageri contra cost, pe curse regulate, informează MOLDPRES.

Verificările au fost desfășurate la ieșirile din capitală. În urma acestora, doar în municipiul Chișinău, inspectorii ANTA au întocmit 11 procese-verbale cu privire la contravenție, iar inspectorii SFS – 13 procese-verbale, a specificat Ministerul Economiei și Infrastructurii într-un comunicat de presă.

„Acțiunile de control inițiate au scopul de a verifica corectitudinea prestării serviciilor de transport al pasagerilor, precum și starea tehnică a unităților de transport. În timpul verificărilor, inspectorii au îndemnat călătorii să-și revendice drepturile, inclusiv prin solicitarea tichetului de călătorie. Asemenea acțiuni vor fi efectuate sistematic”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Serghei Bucataru, prezent la efectuarea controalelor.

Acțiunile de control au loc după ce săptămâna trecută, ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici a convocat o ședință cu angajații ANTA, în cadrul căreia a cerut întreprinderea unor măsuri pentru soluționarea problemelor din transport.