MEN: O nouă sesiune de depunere a proiectelor de auxiliare didactice

O nouă sesiune de depunere a proiectelor de auxiliare didactice în vederea aprobării/avizării de către Ministerul Educaţiei Naţionale – Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) se desfăşoară de miercuri până pe 31 august.

„Potrivit reglementărilor în vigoare, MEN, prin CNEE, efectuează verificarea criteriilor de conformitate şi propune pentru aprobare, anual, în două sesiuni, lista auxiliarelor didactice disponibile pentru utilizarea în sistemul de învăţământ preuniversitar”, se arată într-un comunicat al MEN.

Durata maximă pentru derularea procesului de avizare/aprobare este de 30 de zile de la încheierea perioadei prevăzute pentru depunerea solicitărilor. Solicitantul aprobării sau al avizului pentru auxiliare didactice poate fi autor, editor, producător, comerciant/furnizor autorizat sau altă instituţie recunoscută ce are ca obiect de activitate învăţământul/educaţia/formarea şi colaborează cu cadre didactice şi specialişti în domeniul căruia îi este destinat auxiliarul didactic, precizează MEN.

Conform sursei citate, auxiliarele didactice supuse aprobării/avizării trebuie să vizeze în mod explicit formarea competenţelor generale şi/sau a celor specifice ale elevilor şi să corespundă cerinţelor curriculumului naţional şi programelor pentru olimpiadele şcolare aprobate prin ordin de ministru, aflate în vigoare.

Auxiliarele didactice depuse trebuie, de asemenea, să specifice nivelul (de ex.: grupa/clasa /vârsta/formaţiunea de studiu căreia i se adresează etc.) şi să se adreseze în mod explicit tipurilor de activităţi didactice (de ex.: activităţi remediale, activităţi pentru elevi cu cerinţe educaţionale speciale, activităţi pentru elevi capabili de performanţă etc.), altor activităţi care vizează dezvoltarea competenţelor-cheie, multi/pluridisciplinare, transdisciplinare.

Potrivit cadrului normativ aprobat de MEN în 2017, auxiliarele didactice sunt materiale-suport elaborate în sprijinul profesorilor şi al elevilor, pentru implementarea adecvată şi eficientă a curriculumului naţional.

Această categorie de auxiliare poate include: culegeri de texte/cântece, culegeri de exerciţii/probleme, culegeri de teste/itemi de evaluare, pachete de fişe de activitate independentă, caiete de muncă/activitate independentă, care pot fi prezentate în format tipărit şi/sau în format electronic sau digital. AGERPRES