SUNTEM DATORI ȘCOLII

A început școala. Chiar dacă nu era ziua de calendar destinată începutului de nou an școlar, pe 10 septembrie, de această dată, a sunat clopoțelul, deschizând cursurile Noului Anul Școlar 2018-2019.

Au fost emoțiile de prim început de an școlar pentru prichindeii ”clasei zero” însoțiți de adevărații purtători de emoții: bunicii, părinții, frații și surorile mai mari sau chiar mai mici. Respectând aceeași nuanță festivistă, s-au consumat în careele școlilor țării discursurile multicolore ale politicienilor, angajamentele acestora, presărate cu tot felul de ticuri, care mai de care mai atent cenzurate, să nu care cumva să fie suspectate de propaganda electorală, atât de nocivă în spațiul educațional.

Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică. Energia degajată de sinceritatea copiilor a reușit să atenueze ipocrizia ”celor mari”, puși față în față cu o masa de oameni, identificabilă a fi un burete ideal pentru o repetiția general a promisiunilor din categoria caragialească ”mor pentru țărișoara mea”.

Școala a rămas o cetate inexpugnabilă, rezistentă în fața oricăror încercări abile sau bădărănești de a implica spațiul educaţional în cea mai sălbatică încercare de manipulare a celui în devenire, dar cu o doză de mobilizare exemplară. Mai mult, chiar dacă există o reglementare fermă, aceea prin care se spune că politica este interzisă în școli, sub formă de propagandă mai ales, nici un politician nu pierde ocazia de a fi prezent nu atât în fața elevilor, cât mai ales în fața părinților acestora, din ce în ce mai sensibili la ziua de mâine, din ce în ce mai îngrijorați de soarta pe care copilul lor va trebui să-i facă față, să o ”educe”, să și-o pregătească în așa fel încât viitorul să fie un prezent amânat, dar stăpânit încă de azi, când se pregătesc generațiile viitoare să ne conducă.

Există, totuși, oameni politici care sunt necesari școlii, chiar dacă ei se numesc a fi oamenii cetății, responsabili cu administrarea chestiunilor locale. De la primar la componența consiliilor locale și județene există astfel oameni care au responsabilități directe cu activitatea de administrare a școlilor, fără a exercita presiuni asupra procesului educațional, proces care rămâne exclusiv un atribut al Ministerului Educației și Cercetării, prin inspectoratele generale județene județene.

Când vorbim despre primării și implicare acestora în asigurarea condițiilor unui învățământ de calitate, vorbim în primul rând despre situația înapoiată a infrastructurii școlare, clădiri, bază materială care să asigure calitatea procesului de învățământ. Primarul trebuie să fie omul școlii. Zi de zi să încerce să aibă acces imediat la toate problemele reale ale școlii. El, chiar dacă ”la origini” a fost un om politic, din momentul în care a fost alesul urbei, este direct răspunzător de cât de mare importanță are în localitatea respectivă educația. Primarul, alături de majoritatea sa politică a consilierilor locali, formează singura motivație credibilă a localității de a se folosi de mesajul politic punctual, acolo unde stringența problemelor școlare o cere.

În școală administrația locală nu lipsește afișe electorale, nu solicită nici un vot, nu cheamă lumea la urne. În școală, administrația locală își asumă ceea ce nu merge bine, ceea ce este stricat, ceea ce nu este suficient, ceea ce nu mai ține plafoanele, pereții, acoperișul, precum și lipsa unui material didactic necesar și greu de ignorat pentru procesul de educație. În școală consilierii locali, primarul, merg la muncă, în salopetele celor care sunt datori să-și asume responsabilitatea educație, într-o lume în care instrucția nu mai este un moft, nu mai este apanajul celor bogați, ci pur și simplu este doar treapta pe care sunt chemați să urce toți cei chemați și înzestrați să o facă, indiferent de cine le sunt părinții: savanți, politicieni, tractoriști, fierari betoniști! Deja am început să ne obișnuim cu acest mozaic al profesiilor și ocupaților ca răspunsuri directe la întrebarea: ”Ce-ți sunt părinții tăi?”, ca o provocare de catifea pentru următoarea chestionare, cu un miez mult mai profund și mult mai important. ”Ce vrei să te faci când vei fi mare”?

Răspunsul la această întrebare este condiționat de felul în care școala reușește să fie prezentă și activă în aceste proiecte individuale ale fiecărui elev, proiecte adunate în cele din urmă în această zestre a rezultatelor individuale, care dau în primul rând valoare școlii, dezvoltându-i personalitatea marilor oameni ai țării și ai lumii pe care a reușit să-i învețe să fie oameni, să fie adevărați profesioniști în ceea ce își propun să facă, dar mai ales să aibă curajul de a-și asuma responsabilitățile ce decurg din ceea ce fiecare își propune să facă în nume propriu, dar și în numele colectivității, a țării.

Iată de ce putem să spunem fără ca să greșim dă de felul în care sună clopoțelul sună și viitorul. Suntem sau nu pregătiți să dăm nas în nas cu ceea ce vom reuși să fim după ce atât noi câr și școala ne luăm în serios.

Școala face parte din noi, ala cum și noi suntem datori școlii!

ADI CRISTI