Sâmbătă, 22 septembrie 2018 a avut loc festivitatea de premiere a Zilelor Recoltei Editoriale (20-22 septembrie, Parcul Copou, Iași), eveniment care a ajuns la ediția a VI-a reunind edituri din Iași în cadrul unui târg de carte, prilej de a semnala cele mai importante apariții editoriale ale anului 2018.
În cadrul decernării premiilor acestei ediții, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a primit două importante distincți:

Premiul pentru PROIECT EDITORIAL 2018, pentru volumele dedicate de Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași CENTENARULUI MARII UNIRI

Diploma ZILELE RECOLTEI EDITORIALE 2018, pentru volumul Iași – șapte trasee turistice tematice. Manual de explorare urbană, coordonat de Mihai Bulai și avându-i drept autori pe Lucian Roșu, Alexandra Cehan, Cosmin Ceucă și Tiberiu Teodor-Stanciu.

Premiile au fost înmânate din partea Primăriei Municipiului Iași de directorul Casei de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi” (organizatorul târgului de carte), Adi Cristi și de președintele comisiei de jurizare, Dan Cristea.

Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost prezentă în cadrul târgului cu o expoziție a noutăților editoriale din domeniul cărții academice pentru uzul publicului universitar (studenți, doctoranzi, profesori sau cercetători), precum și cu volume destinate publicului larg.