Președintele Klaus Iohannis, prezent la deschiderea noului an academic, la invitaţia Universităţii Tehnice din Iaşi

La invitația Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, președintele României, Klaus Iohannis, va fi prezent luni, 1 octombrie, la Iaşi, la festivităţile prilejuite de deschiderea oficială a noului an academic şi de împlinirea a 205 ani de când la Iaşi a fost înfiinţată, de către Gheorghe Asachi, prima clasă de ingineri hotarnici cu predare în limba română. „Am avut în luna martie prima discuție cu domnul președinte, referitoare la o posibilă participare a Excelenței Sale la evenimentele organizate de universitatea noastră cu ocazia deschiderii anului universitar și aniversării a 205 ani de învățământ ingineresc în limba română, prin școala tehnică din principatele române. Discuția a avut loc după prezentarea la Palatul Cotroceni a proiectului TUIASI «205 ani de la prima clasă de inginerie în limba română», care a fost inclus între proiectele dedicate Centenarului susținute de către Președinția României. Ulterior, am transmis invitația oficială de participare la cele două evenimente și am fost onorați și bucuroși să primim răspunsul pozitiv”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”. Președintele Klaus Iohannis va participa mai întâi, de la ora 11.00, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, la festivitatea de deschidere a anului universitar din centrul academic Iași, unde vor fi prezenți membrii comunităților academice, profesori și studenți de la toate cele cinci universități de stat din Iași. Astfel, Universitatea Tehnică inițiază și organizează prima deschidere oficială a anului universitar din centrul academic al capitalei Moldovei. „Suntem deosebit de onorați de alegerea Domnului Președinte Iohannis de a fi cu noi, la Iași, la deschiderea anului universitar după ce a fost prezent la Alba Iulia, la deschiderea anului preuniversitar. Această participare, într-un an de referință pentru istoria românilor, confirmă simbolic, dar puternic, de la cel mai înalt nivel, dimensiunea reală a rolului învățământului tehnic ieșean și, în general, a celui universitar la istoria, din păcate uneori nedrept uitată, a României moderne”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. Ulterior, de la ora 13.00, președintele va asista în Copou, în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, la ceremonia de deschidere a anului universitar organizată de Politehnica ieșeană și la celebrarea împlinirii a 205 ani de la înființarea primei clase de ingineri hotarnici cu predare în limba română. Pe scena Aulei, președintele României se va adresa comunității academice a TUIASI, alături de rectorul universității, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, iar prof. univ. dr. ing. Tania Hapurne, președintele Senatului, va premia 11 dintre cei mai buni studenți ai universității, câte unul de la fiecare facultate a TUIASI. Politehnica ieșeană reprezintă un partener activ în cadrul proiectului de țară România Educată, inițiat și coordonat de Președintele Klaus Iohannis, fiind gazda dezbaterii naționale privind învățământul profesional și tehnic, derulată în noiembrie 2016. De asemenea, TUIASI este implicată direct în grupul de lucru care abordează acest domeniu al educației, fiind interesată de dezvoltarea și creșterea atractivității sistemului dual de învățământ profesional. (E.M.)