Iohannis: În Anul Centenarului, România a avut de trecut un test important

Cultura şi educaţia sunt căile principale prin care ne putem proteja în faţa încercărilor virulente de manipulare, iar în An Centenar România a avut de trecut un test important, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis.

„În anul Centenarului, România a avut de trecut un test important, iar pacea socială a fost afectată de o perioadă de tensiuni care au precedat referendumul pentru modificarea Constituţiei. Când pacea socială este tulburată, întreaga societate are de suferit. Dezbaterea din jurul acestui referendum a fost dominată de campanii de dezinformare grave, în care au prevalat discursul urii şi chiar accentele extremiste. Cultura şi educaţia sunt căile principale prin care ne putem proteja în faţa încercărilor virulente de manipulare. Numai prin educaţie şi apelul la cultură putem deveni mai toleranţi pentru a depăşi, cu înţelepciune şi maturitate, încercările de dezbinare a societăţii”, a afirmat preşedintele la Palatul Cotroceni, unde a avut loc ceremonia de decorare a angajaţilor Teatrului Evreiesc de Stat, a regizoarei Cătălina Buzoianu şi a preşedintelui Fundaţiei Elveţiene pentru Orgi din România, Ernst Leonhardt.

Şeful statului a subliniat că în 2018 România sărbătoreşte 100 de ani de unitate, iar arta a fost întotdeauna şi va continua să fie una dintre principalele voci ale unităţii care se maturizează, de-a lungul generaţiilor, în conştiinţa unei naţiuni.

În acest context, a adăugat preşedintele, teatrul are în mod cert un cuvânt important de spus atunci când reflectăm la ce înseamnă să fim împreună, transmiţând o moştenire valoroasă şi construind, în spiritul acesteia, pentru viitor.

„Teatrul Evreiesc, unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate teatre din România, a împlinit, la 1 august 2018, 70 de ani de activitate ca instituţie de stat. Teatrul evreiesc, cultivator al limbii şi culturii idiş, are o tradiţie mult mai veche, de peste 142 de ani, şi se leagă de numele celui care a înfiinţat primul teatru evreiesc profesionist din lume, Avram Goldfaden. România preţuieşte valorile acestei culturi, o dovadă fiind şi faptul că, prin lege, ziua de 30 mai a devenit Ziua Limbii şi Teatrului Idiş. Decoraţiile pe care, în numele Statului Român, vi le-am înmânat astăzi sunt un semn al aprecierii istoriei instituţiei pe care o reprezentaţi şi căreia i-aţi dedicat, cu generozitate şi perseverenţă, arta şi talentul dumneavoastră. Urez viaţă îndelungată Teatrului Evreiesc de Stat, actorilor săi remarcabili şi tuturor celor care îl slujesc şi dăruiesc spectatorilor pagini admirabile din dramaturgia evreiască, clasică şi contemporană”, a adăugat Klaus Iohannis.

El s-a adresat apoi regizoarei Cătălina Buzoianu: „Aţi dat un profil cu totul special teatrului românesc, în calitatea dumneavoastră de regizor şi de profesor. Aţi îndrumat generaţii de tineri actori, încurajându-i să-şi găsească vocaţia şi s-o urmeze, cu fidelitate şi profesionalism. Forţa imaginaţiei, căutarea permanentă a autenticităţii, dar şi energia dumneavoastră creatoare, dublată de o permanentă exigenţă faţă de propriul teatru, sunt prezente în spectacolele deosebite pe care ni le-aţi dăruit de-a lungul anilor. Vă felicit pentru întreaga dumneavoastră carieră! Nu întâmplător, Festivalul Naţional de Teatru din acest an, căruia i-am acordat Înaltul Patronaj, vă onorează în mod special”.

Decoraţia înmânată de preşedintele Iohannis lui Ernst Leonhardt marchează 15 ani de activitate a Fundaţiei Elveţiene pentru Orgi din România, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer.

„Prin activitatea dumneavoastră, desfăşurată pe parcursul a aproape 20 de ani în România, aţi impulsionat domeniului construcţiei şi restaurării de orgi din România, un domeniu care necesită o pregătire aparte. Fundaţia Elveţiană pentru Orgi din România, al cărei preşedinte sunteţi, a contribuit în mod esenţial la revigorarea acestui domeniu, care are un rol esenţial în păstrarea unui patrimoniu cultural de o valoare inestimabilă”, a spus Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, ceremonia de la Palatul Cotroceni ilustrează angrenarea României în manifestările Anului European al Patrimoniului Cultural.

„Vă felicit şi vă doresc să slujiţi cu pasiune, mulţi ani de acum înainte, cultura din România şi patrimoniul cultural european! Arta are o contribuţie majoră la o viaţă socială sănătoasă, fiind spaţiul exprimării libere a celor mai profunde şi autentice trăiri. Prin artă, înţelegem mai bine că putem deveni mai bogaţi spiritual atunci când acceptăm diversitatea”, a mai spus şeful statului. AGERPRES