Trupa de actori ai Ateneului din Iaşi, într-un nou turneu prin ţară

Trupa de actori ai Ateneului din Iaşi continuă turneul prin ţară, început în această vară. De această dată, artiştii vor aduce zâmbete pe chipurile iubitorilor de teatru și cultură din 15 localităţi, în cadrul celui mai amre turneu de până acum, derulat în perioada 12 – 31 octombrie. “Cei care doresc să ne întâlnească ne vor găsi pe 12 octombrie la Siret, pe 13 octombrie la Pașcani, pe 19 octombrie la Turda, pe 20 octombrie la Cluj, pe 22 octombrie la Tătăruși, pe 22 și 23 octombrie la Focșani, tot pe 23 octombrie vom fi și la Bârlad, pe 24 octombrie vom ajunge la Huși, pe 25 octombrie vom fi la Vaslui și la Gura Humorului, pentru ca pe 26 și 27 octombrie să ajungem la Suceava. Pe 27 și 28 octombrie vom juca la Dolhasca și tot pe 28 octombrie vom fi și la Fundu Moldovei, urmând ca periplul nostrum prin ţară să se încheie pe 31 octombrie, la Victoria”, precizează reprezentanţii Ateneului. În tot acest timp însă, la Ateneul din Iași vor continua spectacolele și evenimentele, după programul stabilit la începutul stagiunii. (E.M.)