INSTITUȚIA MÂRLĂNIEI

Tudorel Toader, ministrul Justiției, singurul înalt funcționar public care și-a asumat prerogativele conferite de lege în a gestiona domeniul Justiției române, mai demonstrează încă o data forța de nezdruncinat a mâinii pe care legea este trasă ca o mănușă. Este ministrul care nu se intimidează și nu se lasă descoperit de posibile slăbiciuni omenești, chiar dacă șacalii de prin împrejurimile sale nu au ezitat să încerce să-l muște de mână, de pulpă sau chiar de cur, în încercările lor disperate de a-l opri din misiunea asumată de profesorul universitar, rector de drept al Universității Al.Ioan Cuza din Iași, de a da Justiției demnitatea necesară. Am invocate și aceste calități ale ministrului pentru a arăta lumii că nu vorbim despre un terchea berchea, nimerit pe la fel de fel de șmenuri, el fiind alesul comunității academice din prima universitate apărută în România (1860), având de apărat nu numai acest prestigiu, ci și obligația morală de a da țării adevărata măsură a Iașului. Este timpul ca țara să înțeleagă faptul că aici, în patria ideilor unioniste, în capitala de război a României, în capitala Marii Uniri, în capitala culturii, dar și în capitala istorică a României există cea mai de prestigiu expertiză în ceea ce privește respectul față de ființa națională, respectul față de lege și, nu în ultimul rând, respectul față de instituția libertății, a omului liber.

Miticismele osificate în tot felul de structuri de conducere ale instituțiilor statului de drept s-au dovedit nu numai greu de urnit, cât mai ales periculoase și chiar otrăvitoare, cu acțiuni violente, de infestare a maselor de oameni, condamnate la a nu mai înțelege nimic din tot acest generalizat haloimăis.

Tudorel Toader, cu aura tipică moldoveanului curajos, a omului așezat, cumpătat la vorbă, plin de înțelepciune, greu de scos din ritmul său, amabil și greu de învins a apucat capetele balaurului și nu le-a mai dat drumul decât în momentul în care a reușit să le reteze, unul câte unul, încercând astfel să repună în drepturile lor firești, demnitatea, bunul simț, respectul, dar și sentimental apartenenței la una dintre cele mai vechi comunități în care legea și-a manifestat forța.

Chiar dacă acțiunile ministrului Justiției pe fond sunt normale, departe de a încerca să-și evidențieze latura spectaculoasă, ele au fost considerate de societate ca fiind ieșite din comun, atâta timp cât întregul sistem de referință propunea drept reper lipsa de valoare, şmecheria, abuzul, încălcările legii în favoarea unei clici anume de oameni interesați să subjuge decizia, să o îndepărteze  brutal de interesul naţional. Aici a pus degetul pe rană Tudorel Toader. Din acel moment strigătul de durere al fiarei astfel încolțite a ajuns să înspăimânte Europa, atâta timp cât acest urlet animalic venea din zona Justiției. Mulți s-au lăsat păcăliți, gândind că în România Justiția a fost încolțită de Tudorel Toader. După primele explicații majoritatea oficialilor de la Bruxelles și-au dat seama că adevărul este altul. Tudorel Toader nu a făcut altceva decât să salveze independența Justiției, nu a făcut altceva decât să redea Justiției demnitatea pe care o merită și fără de care nu mai poate fi credibilă.

Într-o astfel de conjunctură apare și începerea procedurii de revocare a Procurorului General al României, Augustin Lazăr, ultima verigă slabă a statului paralel, stat care a funcționat în dispreţul legii, antrenând toate componentele instituţiilor statului de drept în zona obscură a dictaturii legii, prin tot felul de protocoale, care mai de care mai absurde și de neînțeles într-o țară în care s-a uzat la maxim sintagme de genul ”independența justiției” . A fost nevoie de un moldovean, de un ministru cu coloană vertebrală, de unul dintre puținii demnitari care a luat în serios jurământul rostit la investitură, care să pună lucrurile pe făgașul lor normal. Toți cei care astăzi urlă, se dau de ceasul morții, sunt de fapt replici dependente de valurile făcute de toți cei pe care Tudorel Toader i-a decuplat de la instituţia mârlăniei, ce a funcționat major împotriva intereselor națiunii române.