60 DE STUDENŢI IEŞENI AU FOST ÎNDRUMAŢI ÎN CARIERĂ DE SPECIALIŞTI DE LA COMPANIILE DIN ANSAMBLUL PALAS

60 de studenţi şi masteranzi din Iaşi au participat la prima ediţie a programului „Who’s your mentor”, iniţiat de compania IULIUS şi derulat în această toamnă, la o serie de companii din ansamblul Palas Iaşi. Programul are scopul de a le oferi tinerilor prilejul de a afla răspunsuri la întrebări legate de profesia pe care își doresc să o urmeze, direct de la specialiști.„Datorită mentorului meu, am conștientizat direcția pe care o doresc în carieră și mi-am răspuns la multe întrebări care îmi trezeau confuzii. Experiența împărtășită de mentorul meu şi comunicarea despre dezvoltarea personală și profesională m-au motivat și mi-au dat încredere. Atitudinea deschisă a mentorului m-a ajutat să identific cele mai bune soluții în momentele de impas. Pentru mine, oportunitatea de a participa la acest program a reprezentat șansa de a mă dezvolta din punct de vedere personal și profesional”, a declarat Marinela Petrașco, studentă în anul II la specializarea Resurse Umane, de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Peste 60 de mentori, de la 18 companii din clădirile de birouri United Business Center, au acceptat să le transmită din experiența lor tinerilor. Despre provocările de pe piața muncii, gestionarea activităților specifice, accesul la job-uri și alte informații le-au vorbit angajați ai companiilor Amazon, Basware România, Bitdefender, Capgemini, Certus Software, Comservice Company, Conduent Business Services România, Emag IT Research, Endava, EximBank, NTT DATA, OSF Global Services, Profidata Development România, Raiffeisen Bank, TiVo Romania Engineering Center, UniCredit Services, UniCredit Bank și Yonder. „Yonder se implică activ în susținerea tinerilor talentați și dornici să învețe și să crească profesional. Credem că acest program aduce un plus de valoare procesului de învățare, prin faptul că facilitează crearea unui context în care studenții și masteranzii sunt puși față în față cu profesioniștii din domeniile IT, HR și Comunicare. În acest mod, participanții au acces la informații și experiențe <<la prima mână>>, raportate la zonele lor de interes. În egală măsură, implicându-ne ca mentori, ajungem să cunoaștem noile generații – potențiali viitori colegi de breaslă -, să le înțelegem așteptările și curiozităţile și, nu în ultimul rând, putem influența într-un mod constructiv formarea lor la început de carieră. Ne bucurăm că am avut oportunitatea să mentorăm niște tineri bine pregătiți, cu un potențial grozav, proactivi, energici și plini de curiozități, atribute pe care noi, în Yonder, le valorificăm”, a declarat Nicolae Abacioaiei, Software Developer la compania Yonder. Timp de trei săptămâni, studenţii au avut ocazia să se întâlnească şi să discute cu mentori din domeniile IT, HR & Recrutare, Financiar-Bancar și Comunicare & Marketing. „Să ajuți oamenii să se descopere, să aibă încredere în propriile forțe sau să își identifice potențialul este remarcabil, atât pentru mentor, cât și pentru mentee. Ca mentor, înveți să te cultivi și să te ancorezi în realitatea generațiilor actuale, astfel încât să fii un propulsor și un factor determinant în planul și evoluția lor. Ca mentee, ajungi să arzi etape, să ai mai multă răbdare și să îți creionezi cu obiectivitate un plan de carieră. Atât pentru mine, cât și pentru colegele mele, acest program a reprezentat o oportunitate de a rămâne conectate la preocupările viitorilor noștri specialiști. La UniCredit, ai întotdeauna parte de un mediu prietenos, care te susține și îți oferă libertatea de a acționa, de a explora și de a-ți atinge țelurile, cu pasiune, creativitate și dinamism. Aceasta este promisiunea noastră pentru generația viitoare, să-i ajutăm să fie cea mai bună versiune a lor”, Adriana Rusu, Team Leader Contact Center la UniCredit Bank. La finalul programului, tinerii au participat, în funcţie de specializarea lor, la training-uri tematice de IT, HR & Comunicare şi Financiar-Bancar, susţinute de Bitdefender, Endava şi Raiffeisen Bank. De asemenea, au primit diplome şi recomandări din partea mentorilor. Programul „Who’s your mentor” face parte din proiectul „Iași, orașul viitorului tău”, dezvoltat de compania IULIUS şi care contribuie la crearea unei platforme active de dialog între studenți, mediul universitar și cel de business. Programul include numeroase alte activități, precum: conferințe, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, târguri educaționale, întâlniri cu ONG-urile studențești, sesiuni de training specializate și multe altele.