O FANTOMĂ BÂNTUIE EUROPA

Nimeni nu m-a crezut cu adevărat atunci când răsuflam ușurat pe ultimii metri, constatând că ne-am revenit. Am decis să fim din nou împreună. Uniți, laolaltă, deșteptați de forța unui Întâi decembrie cu încărcătura centenarului. Se pare că nu mai avem cale de întors. Nimeni și nimic nu ne mai dau înapoi echilibrul pierdut în diurnele noastre ciorovăieli, din ce în ce mai agresive, din ce în ce mai descreierate, ajunse să ne învrăjbească într-atât încât ”mâna de lucru a nemerniciei” a început să sape la fundația democrației. Apar tot felul de indivizi, pe persoana fizică, care își permit să atace întru intimidare personajele principale, reprezentative, alese prin vot popular să ne reprezinte în numele țării. Acești viermi nu acționează de capul lor. Impertinenţa și agresivitatea plină de siguranţă, cu care acționează dezinvolți cicisbeii, au în spatele lor siguranţa celui care știe să orchestreze astfel de intimidări. După felul în care pramatiile se mișcă demonstrează că deasupra lor se află structuri bine articulate, de informații și scenarii de pus în practică, astfel încât acțiunile se circumscriu acelei îngrijorări ce ține de statul paralel, de decizia care nu se ia la București, ci direct de la Bruxelles. Ingerințele Comisiei Europene în politica internă a unei țări membre a UE, devine astfel o certitudine, un adevăr ce a fost demonstrat tocmai de această bădărănie a derbedeilor care reușesc să atace pe cei care susțin politica internă a României de a-și face curățenie în Justiție, de exemplu. Astfel, europarlamentarul Maria Grapini, după ce a dat de pământ cu acei europarlamentari din PPE care au cauzat prejudicii nedrepte de imagine României, dar și cu europarlamentarii români, care au votat împotriva propriei lor țări, a fost supusă unei hingereli din partea infractorului din #rezist, atât la București cât și la Alba Iulia, nemernicul beneficiind de o serie de informații asigurate doar de un servici specializat, acesta reușind să o găsească în timp util oriunde s-ar fi aflat Maria Grapini (sic!)
Nu mai trebuie să ne demonstrăm singuri că dorința legitimă a celor aflați la putere de a termina imediat cu această dublă subordonare a justiției, de a asana a treia putere în stat de elementele străine aflării adevărului și a instaurării dreptății (în conformitate cu prevederile legii și doar a legii) este de fapt un deziderat ce nu mai poate fi oprit, indiferent de câte Rezoluții și MCV-uri se vor mai naște din acest gen de interese ale Înaltelor Porți de la Bruxelles.
Nu trebuie uitat că și votul României ar putea ”să răstoarne căruța în drum”, dacă tot se dorește nimicirea țării (de la care au luat și pielea de pe os și tot nu le ajunge)!
Ar fi timpul ca România să se trezească. Să iasă din cercul vicios al invocării unității, solidarității, armoniei, până când se vor alege apele. Până când vom știi cu exactitate cine ne sunt dușmani și cine ne sunt prieteni. Ce fel de dușmani am hrănit la sânul Patriei și ce fel de dușmani ne-a intrat în călcâi, cum mai intră spinii.
Avem nevoie de astfel de clarificări până când vom decide să mai deschidem o data brațele pentru îmbrățișare.
Mai mult, va trebui foarte atenți să luăm seamă de minunea facebook-istă cu autorul căruia Klaus Werner Iohannis a ajuns președintele țării, în turul II, cu un spor în numai două săptămâni de patru milioane de voturi (SIC!)
Dacă scelerații aleargă astăzi nestingheriți pe străzile țării, fugărind pe cei care vor ca România să fie o țară egală în toate cu partenerii lor de alianţă, cu siguranţă că și în această afacere vom găsi pe cei care au aranjat lucrurile, astfel încât președintele lor să fie și președintele nostru.
După ce s-a arătat mieros că știe să fie și personajul pozitiv din scenetă, atitudine care nu a durat mai mult decât a durat parade militară de la Arcul de Triumf, Klaus Iohannis și-a continuat de a colo de unde a părăsit-o scena cu defăimarea țării al cărui președinte este, atacând guvernul PSD-ALDE, guvern care, dincolo de minusurile sale, de nevolniciile sale, s-a demonstrat a fi un guvern care înțelege bine ce înseamnă o țară demnă și nu una în genunchi, care nu a acceptat să fie în continuare la dispoziția profitorilor europeni, a acelor olandezi, nemți, austrieci sau francezi care vor să-și continue acțiunile de cumpărare pe 1 euro a României.
Astfel Klaus Werner Iohannis de la o zi la alta se îndepărtează de poporul român, ajungând să fie un din ce în ce mai slab ecou pe care nu-l mai ia nimeni în seamă. Este un fel de paiață ce mișcă din brațe și picioare, țeapăn la spate, cu zâmbetul înghețat pe chip. O sperietoare de care nu se mai sperie nimeni, nici ai lui de dincoace de Tisa, nici ai lui de pe malurile Rinului, dar nici restul Europei. Riscă să ajungă propria sa fantomă. O fantomă bântuie Europa. Parcă o astfel de frază ne este cunoscută.
ADI CRISTI