Tehnologiile inovative de învățare sunt la ele acasă la Liceul de Informatică „Grigore Moisil”

Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” a găzduit săptămâna trecută, în calitate de coordonator, prima reuniune transnațională în cadrul proiectului Erasmus+ „Future schools using the power of Virtual and Augmented Reality for education and training in the classroom” (VR@School).  Proiectul reunește parteneri din România, Italia, Portugalia, Lituania, respectiv Fundația EuroEd, Unique Make up, Pixel – Associazione Culturale, CIPAT – consorțiu de 43 școli din regiunea Toscana, Instituto Politécnico de Bragança, Soros International House și Vilniaus Karoliniskiu Gymnasium. Agenda celor două zile de proiect a fost extrem de complexă, întrucât a definit coordonatele activității de proiect care se va derula în intervalul 2018-2021. Printre produsele intelectuale ce vor fi create în cadrul proiectului se numără elaborarea unei Biblioteci virtuale cu Resurse Educaționale Deschise, valorificând tehnologiile inovative pentru diferite discipline de studiu, realizarea unui Ghid despre realitatea virtuală pentru profesori, crearea de lecții interactive, formarea și motivarea profesorilor în direcția utilizării Virtual & Augmented Reality în sala de clasă. “Unul dintre obiectivele fundamentale ale acestui proiect îl reprezintă crearea unui Laborator Virtual (VR School Laboratory), dotat cu echipamente de ultimă generație pentru folosirea în cadrul orelor a tehnologiilor VR”, a precizat prof. Cristina Timofte, directorul Liceului Teoretic de Informatică “Grigore Moisil”. (E.M.)