POEMUL DE SÂMBĂTĂ

Adi307

22.12.2018

PARATRĂSNET

 

 

 

 

REVOLUȚIA CU ZÂMBETUL ÎNGHEȚAT

 

Nu învățase încă nimic despre moarte.

Nici moartea nu-l întâlnise încă

așa cum îi era obiceiul să bată pe la uși necunoscute.

Era un vis scăpat dintre aștri

un Înalt coborât pe pământ

întins cum se mai întind umbrele clădirilor

sau chiar umbrele munților

sau chiar umbrele întrebărilor fără răspuns…

 

Avea în sânge zborul tinereții

Elanul ce nu ține cont de opreliști

mai nebun decât nebunia

mai curajos decât îndrăzneala

de a te crede egalul lui Dumnezeu

de a naște și de a ucide…

 

Era mult mai avântat decât orice altă încercare

de a smulge rădăcinile florilor

sau ale arborilor

rădăcinile ce nu puteau fi dezrădăcinate

desțelenite

sub formă de sicrie zburătoare…

 

Avea această pornire de a încerca

scândurile eroului

care îi veneau bine la trup

i se mulau perfect pe firava respirație

egală cu zgomotul pașilor strecurați

ieșiți afară din mulțimea

cum mai ies noaptea animalele de pradă la vânat

 

Știa că a sosit vremea lui

că este timpul să-și simtă sângele cum curge

asemenea fluviului

deodată învolburat și nervos

 

Doar bidivii mai sunt în stare să scoată

scântei din stâncile atinse în galop

în debordantul galop

despărțitor de lumi

de dincolo și de dincoace de tăcerile complice.

 

Era un fel de lumină cu mâna dusă la ochi

o trecere prin păr cu același gest tutelar

blândețea înflorindu-i pe chip

cum mai înfloresc macii pe câmp

cum se mai ridică lacrima în picioare

chemând la jelanie inimi despicate.

 

Durerea prin care pământul se cască

și urlă din cascade

și geme din cutremure

și plânge cu suspine de aripi prăbușite

și rostogolite

se risipește prin urmele lăsate în nisip

atunci când căutam fiecare deșertul

deșertul cel fără de sfârșit

în care rătăcirea ne aduna unul câte unul

împreună

umăr lângă umăr

atât cât să cuprindă întreaga noastră vrere de a fi

de a naște, de a muri pentru a atinge veșnicia

de a fi liberi unul față de celălalt

de a fi celălalt

în timp ce acesta murea pentru a fi la rândul său cel de lângă el.

 

În această horă a morții pentru fiecare

Copilul fierbinte ca pâinea scoasă din cuptor

zâmbea enigmatic

în timp ce glontele îi rupea cămașa

cămașa sa albă îmbrăcată

la prima întâlnire cu fata iubită

ce se dovedise a fi, totuși, moartea

la rândul ei lovită în cap de veșnica pomenire

a celui din inima căruia a izvorât libertatea.

 

ADI CRISTI